Rezervele valutare de la BNR se ridicau la finele lunii mai la 53,08 miliarde euro, cu 260 milioane euro mai puţin decât în aprilie. Plăţile scadente în luna iunie 2023 în contul datoriei publice denominate în valută însumează 121 milioane euro, notează Ziarul Financiar.

Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la finele lunii mai la nivelul de 53,08 miliarde euro, faţă de 53,34 miliarde euro la 30 aprilie, a anunţat vineri instituţia.

În cursul lunii mai au intrat la BNR 1,8 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

În acelaşi timp, au ieşit din rezerve 2,06 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 6,11 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2023 au fost de 59,19 miliarde euro, faţă de 59,35 miliarde euro la 30 aprilie 2023.

Plăţile scadente în luna iunie 2023 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 121 milioane euro.