Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 419 mil. euro în mai faţă de aprilie, la 40,9 mld. euro. În iunie, plăţile scadente în contul datoriei publice denominate în valută ajung la 95 mil. euro.

Intrările de valută în valoare de 3,75 mld. euro au venit din modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor, inclusiv suma rezultată din emisiunile de euroobligaţiuni ale ministrului în valoare nominală de 1,75 mld. dolari americani, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele, arată datele transmise joi de BNR.

În paralel, au ieşit rezerve de 3,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5,74 mld. euro.

Rezervele internaţionale ale României -valute plus aur, la 31 mai 2022, au fost de 46,6 mld. euro, faţă de 46,5 mld. euro la 30 aprilie 2022.

Plăţile scadente în luna iunie 2022 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 95 milioane euro.