• Donald Trump cere Panamei reducerea taxelor „exorbitante” pentru utilizarea Canalului Panama.
  • Discursul lui Trump, susținut în Arizona, reia teme centrale ale campaniei sale, precum imigrația, criminalitatea și comerțul exterior.
  • Trump critică Canada şi Mexic pentru practici comerciale „nedrepte”.

Preşedintele ales Donald Trump cere Panamei să reducă taxele percepute pentru utilizarea Canalului Panama sau să returneze controlul către SUA, acuză statul central-american de tarife „exorbitante” pentru navele comerciale şi militare americane, coform BBC citat de ZF.

Poate Trump forța reducerea taxelor pentru Canalul Panama?

„Taxele percepute de Panama sunt ridicole, extrem de nedrepte”, declară Trump într-un discurs susţinut în faţa susţinătorilor săi din Arizona, la o conferinţă organizată de Turning Point USA.

Preşedintele Panamei, José Raúl Mulino, raspunde rapid, afirmând că „fiecare metru pătrat” al canalului aparţine statului său, iar suveranitatea şi independenţa ţării nu sunt negociabile.

Titlurile zilei

ATINGE BCE OBIECTIVUL DE 2%?
CÂT COSTĂ MASA DE CRĂCIUN?
ALBANIA INTERZICE TIKTOK
PIB-UL MARII BRITANII STAGNEAZĂ ÎN T3
ROBOR LA 3 LUNI STAGNEAZĂ LA 5,91%
CINE E CRIN ANTONESCU?

Trump califică Canalul Panama drept un „activ naţional vital” pentru SUA şi sugerează că, dacă taxele nu vor fi reduse, va cere returnarea imediată a controlului către Statele Unite.

Construit la începutul anilor 1900, Canalul Panama este administrat de SUA până în 1999, când trece sub controlul exclusiv al statului Panama.

Trump critică Canada şi Mexic pentru practici comerciale „nedrepte” şi pentru facilitarea imigraţiei ilegale, dar o descrie pe preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, drept „o femeie minunată.”

Discursul său reia teme centrale ale campaniei sale, inclusiv imigrația, criminalitatea și comerțul exterior, evitând subiectul creșterii plafonului datoriei naționale, aprobat recent de Congres.