Reducerea plafonului veniturilor obţinute în anul precedent, de la 1 milion de euro la 500.000 euro, pentru încadrarea unei companii în categoria microîntreprinderilor, nu va aduce un venit semnificativ la bugetul de stat, spun reprezentanţii Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR).

Măsura de reducere a plafonului pentru micro este una dintre propunerile incluse în proiectul de modificare a codului fiscal, aflat în prezent în dezbatere publică.

Aproximativ 8000 de microîntreprinderi vor trece la plata impozitului pe profit, spun reprezentanţii CNIPMMR. „Majorarea accizelor şi a TVA-ului la unele produse va duce la creşterea preţurilor, respectiv costuri suplimentare pentru populaţie; reducerea plafoanelor la PFA (norma de venit) va genera o migrare a PFA-urilor din domeniul IT către microîntreprinderi, iar impozitul colectat de stat va fi mai mic decât norma de venit; niciuna din aceste măsuri nu duce la reducerea presiunii inflaţioniste asupra cetăţenilor”, au transmis reprezentanţii CNIPMMR.

Titlurile zilei

OMV Petrom și Romgaz încep forajul la Neptun Deep
Guvernul „uită“ de schema de ajutor de stat de 200 mil. €
Verdino lansează o nouă categorie de produse destinată flexitarienilor
C.E. iniţiază procedura de „suspendare a plăţilor” pentru România
One United acordă dividende de aproape 40 mil. lei către acţionari
LA REMOTE ÎNAINTE, LA BIROU ÎNAPOI?

Aceştia au mai precizat că, exceptând măsurile ce privesc TVA-ului şi accizele, „toate celelalte sunt măsuri fără fundamentare fiscală şi economică pe termen mediu şi lung”.