INS: Rata şomajului în trimestrul II a fost în scădere faţă de cea înregistrată în trimestrul I. Cele mai mari probleme le au bărbaţii şi tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani.

Institutul Naţional de Statistică anunţă că în trimestrul II al anului rata şomajului a fost în scădere. Potrivit statisticilor, cele mai mari probleme cu şomajul le întâmpină bărbaţii şi tinerii cu vârste cuprinse între 15-24 ani.

Potrivit INS, în trimestrul II 2022, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,5%, în creştere faţă de trimestrul anterior. În trimestrul II 2022, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 69,0%.
În trimestrul II 2022, populaţia activă a României era de 8326,9 mii persoane, din care 7887,2 mii persoane erau ocupate şi 439,7 mii persoane erau şomeri.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul II al anului 2022, de 63,5%, în creştere faţă de trimestrul I 2022 cu 1,1 puncte procentuale. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (72,0% faţă de 54,8% la femei) şi la persoanele din mediul urban (69,3% faţă de 56,6% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 19,3%.

Rata şomajului în trimestrul II 2022 a fost de 5,3%, în scădere cu 0,7 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în trimestrul I 2022.

Pe sexe, diferenţa dintre cele două rate ale şomajului a fost de un punct procentual (5,7% la bărbaţi faţă de 4,7% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 5,5 puncte procentuale (8,5% în mediul rural, faţă de 3,0% în mediul urban).

Pe grupe de vârstǎ, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (21,3%) în rândul tinerilor (15-24 ani), a precizat INS.