Mai mult de jumătate dintre consumatori (54%) s-au concentrat pe economisire şi au fost mai atenţi la preţuri în ultimele nouă luni (56%), potrivit sondajului Global Consumer Insights Pulse realizat de PwC în luna iunie.

Astfel, se observă că oamenii au rămas la fel de preocupaţi de siguranţa financiară ca în octombrie anul trecut, chiar dacă, între timp, au demarat campaniile de vaccinare si economia dă semnale de revenire. Global Consumer Insights Pulse a mai fost realizat în octombrie 2020 şi martie 2021.

”Dacă în ediţia anterioară a raportului, din martie anul acesta, remarcam o uşoară înviorare a interesului consumatorilor de a cheltui, acum vedem o tendinţă clară către economisire. Chiar dacă aceste obiceiuri vor persista, ne aşteptăm ca dispoziţia consumatorilor faţă de cheltuieli să se îmbunătăţească pe măsură ce economiile recuperează pierderile din timpul pandemiei. Există, de asemenea, o tendinţă de economisire şi în rândul generaţiilor mai tinere, chiar dacă nu au experimentat până acum crize financiare. Totuşi, constatăm de exemplu că mulţi dintre respondenţi (61%), în special din Europa şi SUA, s-au arătat dornici să cheltuiască mai mult pentru a lua masa în oraş”, a declarat Mihai Aniţa, Partener şi Lider al Serviciilor pentru Retail, PwC România.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Sondajul arată că structura cheltuielilor va rămâne aceeaşi în perioada următoare, mare parte mergând spre lucruri de bază, precum produsele alimentare şi bunurile de uz casnic.

Consumatorii au arătat însă că, în următoarele şase luni, se aşteaptă la o creştere a cheltuielilor pentru alimente (37%), mâncare la pachet (32%) şi home entertainment (30%), la polul opus aflându-se echipamentele sportive (21%), evenimentele culturale şi sportive (19%) şi băuturile alcoolice (18%).

”Unele dintre schimbările de comportament aduse de perioada pandemiei, fie că au avut loc forţat sau au fost voluntare, vor deveni obiceiuri permanente. Vedem că preferinţa pentru cumpărăturile online creşte într-un ritm mai accelerat decât în perioada de lockdown, în special pentru produsele alimentare. În acelaşi timp, consumatorii se orientează mai mult către produse bio şi locale. Companiile ar trebui să fie atente la aceste modificări şi să se adapteze continuu”, a spus Ruxandra Târlescu, Partener PwC România.

Peste o treime dintre consumatori (36%) spun că au devenit mai optimişti cu privire la revenirea economiei decât erau la sfârşitul anului trecut, iar tinerii sunt cei mai optimişti în privinţa viitorului.

Peste 50% dintre consumatorii globali chestionaţi spun că au devenit mai “digitali” în ultimele luni. Deşi a crescut numărul celor care au revenit în magazinele fizice după ridicarea restricţiilor (46% în iunie, faţă de 42% în martie), cumpărăturile prin intermediul smartphone continuă să urce, câştigând două puncte procentuale faţă de cumpărăturile din magazin.

În topul motivelor pentru creşterea cumpărăturilor online, preţul a depăşit calitatea şi comoditatea, înregistrând marje mari la majoritatea categoriilor (modă, 47%, electronice, 42%, sănătate, 38%, electrocasnice, 40%). Excepţie fac produsele alimentare, unde cele trei motive înregistrează procente apropiate, preţul fiind menţionat de 35% dintre consumatori, comoditatea, de 33%, şi calitatea, de 29%.

Având în vedere izolarea în case pentru o perioadă atât de mare de timp, este surprinzător că mulţi consumatori susţin că au devenit mai sănătoşi în ultimele şase luni. Iar cei care lucrează de acasă spun că au o sănătate mai bună acum (55%), decât cei care lucrează de la birou (46%).

Procentul celor care doresc să călătorească în următoarele şase luni a crescut foarte uşor, de la 47% în martie 2021 la 50% în iunie.

De asemenea, mai mulţi consumatori cumpără produse locale şi peste jumătate dintre respondenţi spun că se orientează mai mult către produsele ecologice. Din octombrie 2020 până acum, a existat o creştere cu 6 puncte procentuale a numărului de cumpărători care spun că au sprijinit companiile independente locale.

Sondajul Global Consumer Insights Pulse a cuprins un eşantion de 8.600 respondenţi din 22 de ţări.