După ce capitalele occidentale au sancționat Rusia din cauza agresiunii militare din Ucraina, Vladimir Putin a declarat astăzi că Moscova va căuta alternative pentru exporturile sale de energie.

De când trupele Moscovei au atacat Ucraina pe 24 februarie, Rusia s-a confruntat cu un val de sancțiuni fără precedent, inclusiv embargouri asupra exporturilor sale de energie. În acest context, Putin a declarat în timpul unei întâlniri guvernamentale televizate că Rusia ar avea toate resursele necesare pentru a găsi soluții alternative la sancțiunile impuse de Occident.

“În ceea ce privește petrolul, gazul și cărbunele rusești — putem crește consumul acestora pe piața internă… De asemenea, putem să creștem furnizarea de resurse energetice în alte părți ale lumii, unde sunt cu adevărat necesare”, a spus Putin în cadrul întâlnirii.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Ca parte a sancțiunilor impuse Rusiei, Statele Unite au interzis importul de petrol și gaze rusești, în timp ce Uniunea Europeană și Japonia au interzis importul de cărbune rusesc.

UE încearcă acum să renunțe treptat la aprovizionarea cu gaz de la Moscova, Germania abandonând și ea controversata conductă Nord Stream 2 care urma să crească livrările de gaze rusești în spațiul european.