- Proiectul legii offshore ar putea ajunge vineri în Parlament
- Propunerea nu elimină taxarea suplimentară, dar ajustează calculele
- Prețul de referință de pe bursa austriacă ar putea fi eliminat
Draftul proiectului de lege offshore circulă în spațiul public. La prima vedere este mai prietenos cu producătorii de gaze din Marea Neagră. Suprataxarea se aplică în continuare, dar baza de impozitare se modifică, iar costurile de transport, distributie, înmagazinare și alte costuri logistice devin deductibile.
Se mai propune creșterea de la 30% la 40% a nivelului maxim pentru deducerea investițiilor din segmentul upstream, pentru a încuraja investițiile. O altă veste bună: prețul de referință pentru determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare nu mai este cel de pe bursa austriacă, ci cel efectiv realizat. Impozitul asupra veniturilor suplimentare devine cheltuială deductibilă la stabilirea rezultatului fiscal.
“Producătorii încă fac calcule, dar ne bucură inițiativa și pare că lucrurile merg spre bine”, spune Federația Patronală de Petrol și Gaze. În momentul de față, dintr-o creștere de 100 de lei a prețului la gaz, statul ia 95%, potrivit unui calcul realizat de Gabriel Biriș, avocat de business.
“Cred că întrebarea la răspunsul acesta va trebui să-l dea calculele pe care în special noii titulari ai principalei concesiuni offshore, adică Romgaz și OMV, le vor face în funcție de cifrele lor. Cert este că, în primul rând, trebuie salutată apariția în spațiul public a proiectului de modificare a legii date în 2018, care practic a blocat orice fel de discuții despre continuarea exploatării în principalul perimetru. Acesta este un lucru bun în sine.
Ne-am uitat și noi și am analizat prevederile din această modificare. Ele par, într-adevăr, să fie mai prietenoase cu investitorii. Este foarte important ca, în procesul de analiză și aprobare, să fie ascultați producătorii ca să poată lua decizia de a investi, mai ales că acum, Romgazul, companie de stat, este asociat cu jumătate din participație, a intrat în locul Exxon contra 1 miliard de dolari.”, a declarat Gabriel Biriș, avocat de business.