Produsul Intern Brut a fost în trimestrul III cu 1,3% mai mare comparativ cu trimestrul precedent, anunţă INS. Produsul Intern Brut a înregistrat faţă de acelaşi trimestru din anul 2021 o creştere cu 4,0% pe seria brută şi de 4,7% pe seria ajustată sezonier.

În perioada 01.I-30.IX 2022, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu perioada 01.I-30.IX 2021, cu 5,0% pe seria brută şi cu 4,3% pe seria ajustată sezonier.

Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut Trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul III 2022, nefiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată la 15 noiembrie 2022.

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE

Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul III 2022 a fost de 357.182,9 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,3% faţă de trimestrul II 2022 şi cu 4,7% faţă de trimestrul III 2021.

Produsul Intern Brut estimat pentru perioada 01.I-30.IX 2022 a fost de 1.056.340,0 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,3% faţă de perioada 1.I-30.IX 2021.

Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2022 a fost de 390.134,3 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,0% faţă de trimestrul III 2021.

Produsul Intern Brut estimat pentru perioada 01.I-30.IX 2022 a fost de 999.993,6 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,0% faţă de perioada 01.I-30.IX 2021.

La creşterea PIB, în perioada 01.I-30.IX 2022 faţă de perioada 01.I-30.IX 2021, contribuţii pozitive mai importante au avut următoarele ramuri: -Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+1,4%), cu o pondere de +18,7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat la +7,6%;- Informaţii şi comunicaţii (+1,5%), cu o pondere de +6,9% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu o creştere semnificativă de +22,5%;- Tranzacţiile imobiliare (+0,7%), cu o pondere la formarea PIB de +6,9%, care au înregistrat o creştere a volumului de activitate de+ 8,7%;- Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,9%), cu o pondere la formarea PIB de +7,1%, ȋnregistrând o creştere a volumului de activitate de +14,4%.

O contribuţie pozitivă au avut-o impozitele nete pe produs (+0,7%), acestea înregistrând o creştere a volumului lor cu +6,4%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: – Cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu +5,8% contribuind cu +3,7% la creşterea PIB;- Formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu +7,3% contribuind cu +1,8% la creşterea PIB;- Cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiilor publice a crescut ȋn volum la +9,9% şi a contribuit cu +0,7% la creşterea PIB.

Un impact negativ l-a avut exportul net (-0,8%), consecinţă a creşterii volumului exporturilor de bunuri şi servicii cu +11,0% corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii (+11,2%).