Prințul Charles ar fi acceptat o donație caritabilă de 1,2 milioane de dolari de la familia lui Osama bin Laden, potrivit The Sunday Times. Prințul ar fi decis să nu returneze banii, în ciuda faptului că mai mulți consilieri l-au sfătuit să o facă, arată raportul.
Advertisment
Prințul, în vârstă de 73 de ani, ar fi acceptat plata de la doi dintre frații vitregi ai lui bin Laden, Bakr și Shafiq, în urma unei întâlniri la reședința regală britanică Clarence House, în octombrie 2013, a precizat ziarul. Întâlnirea a avut loc la doi ani după ce forțele americane l-au ucis pe liderul Al-Qaida la Abbottabad, în Pakistan, iar banii ar fi fost donați către Prince of Wales Charitable Fund.
The Sunday Times relatează că mai mulți consilieri l-au rugat pe viitorul rege al Regatului Unit să returneze banii, avertizând că va exista o indignare națională în cazul în care se va afla despre donație.
Titlurile zilei
“Faptul că un membru de la cel mai înalt nivel alegea să intermedieze înțelegeri cu un nume și o familie care nu numai că a tras semnale de alarmă, dar a stârnit teroare în întreaga lume… De ce ai face asta? Ce motiv bun există pentru a face acest lucru?”, ar fi declarat o sursă pentru ziar, scrie Insider.
Cu toate acestea, Charles, Prințul de Wales, ar fi decis să nu returneze banii, deoarece a considerat că ar fi “prea jenant” să îi dea înapoi, iar frații ar suspecta motivul, a relatat ziarul. Familia bin Laden, o familie bogată cu origini yemenite, stabilită în Arabia Saudită, s-a dezis de Osama bin Laden în 1994. Niciun alt membru al familiei nu a fost vreodată acuzat de legături cu terorismul. Sir Ian Cheshire, președintele PWCF, a declarat pentru The Sunday Times că donația a fost aprobată “în totalitate” de cei cinci administratori de la acea vreme.
Luna trecută, The Sunday Times a dezvăluit, de asemenea, că prințul Charles ar fi acceptat o valiză care conținea peste un milion de dolari în numerar de la șeicul Hamad bin Jassim bin Jaber Al Thani, fostul prim-ministru al Qatarului. Potrivit raportului, Charles ar fi acceptat în total peste 3 milioane de dolari de la controversatul politician.