Ministerul Transporturilor anunţă că de la 1 august, Metrorex şi  STB oferă bilete comune oferă acces pentru 90 minute în reţeaua supraterană, împreună cu un acces la reţeaua de metrou. Cresc şi preţurile biletelor:  de la 1,3 lei la 3 lei la STB, de la 2,5 lei la 3 lei la Metrorex

O călătorie cu metroul sau transportul în comun terestru va costa 3 lei, iar un bilet comun STB / Metrorex va fi 5 lei.

Pentru suma de 5 lei, un călător va beneficia de o călătorie cu metroul şi 90 de minute în transportul în comun terestru.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Un abonament de 24 de ore va costa 8 lei, iar abonamentul comun STB / Metrorex pentru 24 de ore va fi 14 lei.

Noutatea la abonamentele de 24 şi 72 de ore este că acestea vor fi chiar 24 de ore de la momentul emiterii. Se elimină noţiunea de abonament „de zi” care, cumpărat la ora 18:00, de pildă, era valabil doar 6 ore din acea „zi”.

Ambele societăţi introduc şi opţiuni favorabile pentru companiile care doresc să îşi susţină angajaţii să folosească transportul în comun.

Vor exista abonamente de o lună, 6 luni şi 12 luni. Preţurile lor vor fi de 80 de lei separat pentru fiecare dintre reţele (140 de lei în comun STB / Metrorex), 400 de lei (700 de lei în comun STB / Metrorex), respectiv 700 de lei (1200 de lei în comun STB / Metrorex).

Ambele companii oferă posibilitatea de recuperare a abonamentelor nominale în caz de pierdere. Titularii se pot prezenta cu actul de identitate, iar abonamentele vor fi emise din nou pe numele acestora.

Armonizarea tarifelor la transportul în comun din Bucureşti implică şi o creştere tarifară.

În cazul STB, o călătorie, de pildă, creşte de la 1,3 lei la 3 lei (sau 10 bilete pot fi achiziţionate cu 25 lei). În cazul metroului, preţul unei călătorii creşte de la 2,5 lei la 3 lei.

În cazul STB, aceasta este prima actualizare a tarifelor de călătorie din 2008. Iar la metrou, ultima ajustare a preţurilor a fost în 2014.

Totodată, potrivit estimărilor, încasările suplimentare generate de această măsură se vor reflecta direct în condiţiile de călătorie – prin investiţiile pe care cele două companii le vor putea efectua.

Atât Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, cât şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, îi încurajează pe bucureşteni să opteze pentru un transport în comun terestru şi cu metroul. La fel ca în toate capitalele europene, transportul public în comun reprezintă o soluţie pentru degrevarea traficului şi o alternativă mai puţin poluantă la traficul auto.