Listarea la bursă a acţiunilor pe care Fondul Proprietatea le deţine la companiile Hidroelectrica şi Salrom a fost, luni, un subiect de discuţie între premierul Nicolae Ciucă şi o delegaţie a acestui fond.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a primit, la Palatul Victoria, delegaţia Fondului Proprietatea. Cu această ocazie, a fost analizată evoluţia investiţilor gestionate de Fondul Proprietatea şi a fost prezentat stadiul pregătirilor pentru listarea la bursă a acţiunilor pe care acest fond le deţine la companiile Hidroelectrica şi Salrom, potrivit Executivului.

„Listarea celor două companii la Bursa de Valori Bucureşti, susţinută de Guvernul României, face parte din viziunea implementată la nivelul Executivului, pentru a îmbunătăţi guvernanţa şi transparenţa companiilor pe care le deţine. Acest demers va contribui la dezvoltarea pieţei locale de capital, care are un rol fundamental în dezvoltarea companiilor româneşti şi accesul lor la finanţare care să le poată dinamiza investiţiile. Consolidarea investiţiilor va întări economia”, a declarat premierul Nicolae Ciucă

Titlurile zilei

Moody’s schimbă perspectiva de rating a României de la stabilă la negativă
Aurul depășește 3.000 de dolari uncia
Salariul mediu net ajunge la 5328 lei în ianuarie
Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor mașini electrice fabricate în România
Tesla este prinsă în focul războiului comercial
UiPath cumpără compania de A.I. Peak

GuGuvernul transmite că finalizarea cu succes a listării unui pachet consistent din acţiunile Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR, la sfârşitul primului semestru al anului viitor.