Analiză INS: PIB-ul a crescut în primul trimestru cu 5,1% faţă de ultimul trimestru din 2021

PIB-ul a crescut în primul trimestru al anului 2022 cu 5,1% faţă de ultimul trimestru din 2021, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).

Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul I 2022 a fost de 343.678,8 milioane lei preţuri curente, în creştere cu 5,1% faţă de trimestrul IV 2021, a transmis INS.

Titlurile zilei

ROXANA CHIRIȚOIU MERGE LA DAVOS
CE SE ALEGE DE ENERGIE?
BM REDUCE PROGNOZA PENTRU ROMÂNIA
LOEWE ADUCE CRAFTED WORLD LA TOKYO
NOBU BEACH INN AJUNGE ÎN BARBUDA
BNR PERSEVEREAZĂ ÎN PRUDENȚĂ

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 6,4 %, atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier.

„Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul I 2022, nefiind înregistrate diferenţe semnificative faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 139 din 8 iunie 2022”, arată INS.

Comparativ cu varianta provizorie, dinamica PIB a scăzut cu -0,1 puncte procentuale iar cea a valorii adăugate brute a scăzut cu -0,6 puncte procentuale.

Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante între cele două estimări, astfel:
– Informaţii şi comunicaţii, cu o creştere a volumului de activitate de +0,3 puncte procentuale;
– Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport, cu o creştere a volumului de activitate de +0,1 puncte procentuale;
– Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, cu o scădere a volumului de activitate de -3,0 puncte
procentuale.
– Activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii, cu o creştere a volumului de activitate de +0,4 puncte procentuale.
– Construcţiile, cu o scădere a volumului de activitate de -0,3 puncte procentuale.

Impozitele nete pe produs au înregistrat o creştere a volumului lor cu +4,3 puncte procentuale, a mai arătat INS.