Peste 30 de antreprenori români au încasat mai bine de 300 mil. euro în acest an după ce au făcut exitul din 20 de companii active în domenii precum IT, energie şi industrie, potrivit estimărilor ZF pe baza datelor publice şi a celor din piaţă.

Pentru această analiză au fost luate în calcul doar exiturile totale. Sunt menţionate şi tranzacţiile unde antrepre­norii mai deţineau doar un pachet minoritar, pe care l-au vândut tot către acelaşi grup ca anterior. Un exemplu în acest sens este cel prin care Cristian Rusu a vândut către fondul de investiţii Greenbridge restul de 25% din Casa Rusu.

În piaţă, în 2022, au fost mai multe tranzacţii care au avut antreprenori la vânzare, însă puţine au valoarea declarată, aşa că top 20 a fost realizat pe baza estimărilor din piaţă, acolo unde nu se ştie exact suma plătită de cumpărător.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

„În anumite domenii, cum e cazul tehnologiei, există tranzacţii care se realizează şi la multipli de 20x EBITDA sau chiar peste acest prag. În alte domenii, mul­ti­plii sunt mai mici. Nu pu­­tem vorbi de o me­die“, explică Horea Po­­pescu, managing part­ner al casei de avocatură CMS România.

Aproape o treime dintre exiturile mari din 2022 provin din IT, o situaţie surprinzătoare dat fiind că, până recent, în domeniu se parafau tranzacţii de mai mici dimensiuni. Un alt domeniu interesant pentru cumpărători este producţia. Unii dintre oamenii de afaceri locali au reuşit să obţină zeci de milioane de euro din aceste tranzacţii, este cazul lui Ion Ţiriac, pe când alţii au primit „doar“ câteva milioane de euro de la investitori.

Afacerile antreprenoriale româneşti, dezvoltate cândva pe parcursul ultimilor 30 de ani, au fost şi continuă să fie în multe cazuri pe radarele investitorilor strategici sau financiari.