Economie
Advertisment
Economie 9 apr 2025
CINE ÎȘI ASUMĂ DEZASTRUL BUGETAR?
Excesul bugetar din 2024 lovește în 2025. Bogdan Belciu, cofondator și partener la Valorem: Nu trebuie să uităm, însă, că România are unul dintre cele mai mari nivelele de inflație din Europa, și l-a avut întotdeauna, nu doar în ultimii ani. Dacă ne uităm la creșterea economică reală, această creștere a fost de doar 2,3% în medie de la criza financiară încoace. Ceea ce, comparativ cu situația dinaintea crizei financiare, respectiv o creștere de 6,6% pe an, este puțin
79
Economie 9 apr 2025
Preţul petrolului scade sub 60$/baril
Preţul petrolului scade sub 60 de dolari barilul pentru prima oară în ultimii patru ani, din cauza temerilor de o recesiune în SUA
20
Economie 9 apr 2025
Deficitul comercial crește cu 35% în primele două luni
Deficitul comercial crește cu 35% în primele două luni, în timp ce importurile înregistrează un avans de 8,2%
37
Economie 9 apr 2025
ROMÂNIA ARE 12,7 MIL. HA TEREN AGRICOL
România importă lactate de 700 mil. €. Ionuț Costin Lupu, director executiv, A.C.V. HolsteinRO: „Vorbim de un istoric de peste 30 de ani al fermelor de vaci din România.”
71
Economie 9 apr 2025
CUM ABSOARBE INDUSTRIA TARIFELE?
Scăderea economiei se vede în comerț. Ovidiu Folcuț, profesor universitar, URA: „Guvernul poate încerca să ofere niște stimulente”
80
Economie 8 apr 2025
Indicele BET urcă cu 2,85%
Investitorii lasă în urmă temerile legate de tarifele lui Trump și își recapătă încrederea: toate bursele sunt în creștere, după scăderile abrupte din ziua de luni. La București, indicele BET urcă cu 2,85%
48
Economie 8 apr 2025
BRENT SCADE CU 13,7% ÎN 2025
Brent se tranzacționează la 64,6 $/baril. Cristian Hostiuc, director-editorial, ZF: Această scădere a prețului petrolului, arată, de fapt, o posibilă scădere a cererii în perioada următoare
49
Economie 8 apr 2025
Euro este cotat azi la 4.97 lei
Euro este cotat azi la 4.9772 lei, în scădere cu 0.0002 lei față de ieri
27
Economie 8 apr 2025
BNR RĂMÂNE PRUDENTĂ
BNR râmâne prudentă. Csaba Balint, membru board, BNR: Dacă ne uităm la peisajul intern și ne uităm, de asemenea, la peisajul extern, cred că această decizie a fost cea mai potrivită, o decizie care transmite un mesaj prudent
37
Economie 8 apr 2025
Prețul petrolului crește cu peste 1%
Prețul petrolului crește ușor, dar rămâne sub presiune din cauza temerilor legate de recesiune și tarife comerciale
37
Economie 8 apr 2025
În februarie 2025, cifra de afaceri din retail scade cu 1%
În februarie 2025, cifra de afaceri din retail scade cu 1% față de ianuarie, dar crește cu 1,1% față de februarie 2024
55
Economie 8 apr 2025
FINK, BLACKROCK: BURSELE AMERICANE POT AVEA -20% DIN CAUZA TARIFELOR
Bursele americane pot scădea cu încă 20%, avertizează Larry Fink, CEO-ul BlackRock, din cauza tarifelor impuse de Trump
37
Economie 8 apr 2025
CE URMEAZĂ PENTRU IMM-URI?
IMM-urile aduc 1,7 mil. locuri de muncă. Felix Lucian Căprariu, Președintele Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii București-Ilfov: Soluțiile pe care noi le urmărim sunt legate, în primul rând, de pregătirea profesională a angajațiilor pentru a crește randamentul pe unitatea de măsură și totodată posibilitatea de capitalizare prin intermediul sistemului bancar sau prin investitori pe care îi aducem în zona businessului românesc
78
Economie 8 apr 2025
BNR RĂMÂNE PRUDENTĂ
BNR menține dobânda-cheie la 6,5%. Cristian Popa, membru al Consiliului de administraţie BNR: Dacă până acum economia a mers destul de lin, am avut un drum fără denivelări, ei bine, de acum încolo, pare că drumul cam are gropi, cel puțin dacă ne uităm la activitatea externă, la ce se întâmplă în piețele internaționale
37
Economie 7 apr 2025
UNTRR solicită prelungirea schemei de ajutor de stat
UNTRR cere prelungirea și extinderea schemei de rambursare a accizei pentru salvarea competitivității transportatorilor români
73
Economie 7 apr 2025
CUM TE AFECTEAZĂ TARIFELE LA BUZUNAR?
Ce impact au tarifele în piețe? Adrian Negrescu, analist economic: Investitorii sunt debusolați de acest război, iar apetitul de risc, din această perspectivă, este unul extrem de redus
81
Economie 7 apr 2025
schimbă MAGA raporturile economice globale?
Adrian Sârbu: America lui Trump este noul model de guvernare şi de business în lume. Ce fac Europa şi România?
75
Economie 7 apr 2025
CUM SE MIȘCĂ BURSELE?
Cum stă tariful în fața investitorului? Sorin Anagnoste, prodecat FABIZ la ASE: Ca urmare a tarifelor pe care Trump le anunță, sunt deja câteva țări care și-au anunțat intenția de a da tarife zero
40
Economie 7 apr 2025
Euro este cotat azi la 4.97 lei
Euro este cotat azi la 4.9774 lei, în creștere cu 0.0004 lei față de vineri
40
Advertisment