- Bolojan: Până la final de an, datoria ar putea ajunge la 60% din PIB.
- Bolojan: Anul trecut am cheltuit 8 mld.€ pe dobânzi.
- Bolojan: Anul acesta vom plăti mai mult pe dobânzi.
- Bolojan: Nu putem accesa autostrăzi și alte proiecte fără PNRR.
- 4 luni: Datoria externă a României crește cu 4,2 miliarde de euro.
- Datoria externă a României ajunge la 209 miliarde de euro.
- 4 luni: Deficitul de cont curent crește la 10 mld.€ de la 6 mld.€.
- Poziția externă a țării noastre se deteriorează și mai mult.
Ilie Bolojan, preşedintele Senatului, prezintă un PowerPoint despre evoluţia economică a României. Și susține că situația este destul de gravă. În cele 21 de pagini prezentate, Bolojan surprinde cauzele crizei bugetare actuale din România. Adică dezechilibrele dintre cheltuieli şi venituri.
Advertisment
Documentul arată principalele vulnerabilităţi ale statului român, de la cheltuieli publice nesustenabile până la slaba colectare a veniturilor şi încrederea scăzută în instituţii.
Niciun guvern nu va putea face corecția fără creșteri de taxe și impozite. Iar obiectivul de a reduce deficitul la 7% din PIB este aproape imposibil, spune Bolojan.
Titlurile zilei
Iar într-o postare făcută pe facebook, sâmbătă, Bolojan avertizează că România ar putea intra în incapacitate de plată din cauza deficitului bugetar, care nu mai poate fi susținut în ritmul actual.
Ce spune Ovidiu Folcuț, profesor universitar, URA?
„Să sperăm că nu se va întâmpla să intrăm în incapacitate de plată. Îmi place să cred că avem doza de rațiune necesară cât să facem orice va fi necesar pentru a nu ajunge acolo. Este evident că ar fi un lucru foarte rău și nici nu cred că are sens să dăm foarte multe detalii pentru că chiar și cei cu, haideți să spunem, nu foarte multe cunoștințe de economie, înțeleg că n-ar fi un lucru bun. Sigur, suntem în momentul în care trebuie să evităm cu orice preț intrarea în zona de junk. Din partea companiilor de rating. Pentru că asta ar însemna dobânzi și mai mari decât plătim în momentul ăsta. Și așa, suntem cu cheltuiele cu dobânzile pe undeva pe la 2,3% din PIB. Plus cu niște rate ale dobânzilor foarte ridicate. Intrarea în acea categorie, nerecomandată investițiilor, ar însemna o creștere semnificativă a acestora. Revenind, sper să nu ajungem acolo. Și, personal, cred că aproape indiferent ce guvern urmează să avem, trebuie să fie conștient că trebuie să ia măsurile corecte pentru țară, oricât ar însemna din perspectiva, știu eu, costurilor politice astfel de măsuri nepopulare, evident.
Pe mine, care mă ajută vârsta, ca să zic așa, mi-aduc aminte începutul anilor 90, când, într-o formă sau alta, premierul de atunci, Theodor Stolojan, să zicem cu ghilimele de rigoare, a confiscat valuta din conturile companiilor pentru a putea plăti datoria scadentă a României. Nu cred că vrem să ne întoarcem, să trăim periculos în felul ăsta și nu cred că, nu știu, clasa politică, în ansamblu, să fie atât de incoștientă încât să vrea să lase România să ajungă într-o situație și mai dramatică decât atât pentru a deveni coștienți de ceva ce știm. Adică, nu cred că ne trebuie o probă în sensul ăsta. Personal, nu cred că se va ajunge acolo. Oricât de, fie-mi iertat, mare ar fi ipocrizia clasei politice. Cred că o doză de rezonabilitate va exista întotdeauna după atâția ani de tranziție încât să înțelegem că nu ne dorim să ajungem atât de jos.
Mi-ar fi dificil să vă indic exact măsurile care ar trebui luate. În primul rând că există o asimetrie de informații. Domniile lor, fără îndoială, au mai multe informații decât avem noi în spațiu public. Nu cred că ar trebui să ne temem de riscul de a nu lua mixul optim de politici economice în calcul, cât, personal cred că ar trebui să ne temem, într-o măsură mai mare, de tentația lumii politice de a adopta preponderent măsuri care nu costă foarte mult din perspectivă politică, dar nici nu produc efecte tocmai sănătoase asupra economiei. Cred că acolo de fapt e jocul, pentru că unele măsuri probabil că, din punct de vedere economic, sunt clare pentru toată lumea și cumva de fapt o agreare. Dar, pe de altă parte, lumea politică se gândește întotdeauna și care-i costul unor astfel de măsuri. Și atunci avem aceste ezitări vis-a-vis de intrarea sau nu la guvernare, vis-a-vis de adoptarea unor măsuri sau altele, dar nici nu putem la nesfârșit să trăim într-un soi de marazm economic așa în care sperăm că doar împrumutându-ne, împrumutându-ne, o să reușim să re-echilibrăm lucrurile. În niciun caz nu vom reuși în acest fel. Ce ar trebui, după opinia mea, ar trebui încercat, pe cât posibil, să păstrăm investițiile în viață.
Este ilustrat foarte clar că, spre exemplu, n-am reușit să atragem bani suficienți din fondurile europene care ne sunt puse la dispoziție. De exemplu, pe coeziune, dacă-mi amintesc, am tras doar undeva la 3,3%, adică vreo 3 miliarde și un pic. Ceea ce înseamnă că, din cele 46, dacă rețin corect suma, 46 de miliarde cât ne-am propus noi să facem investiții prin fondurile de coeziune, acolo ne-ar trebui să punem o cofinanțare de vreo 15 miliarde. Și atunci, cred că ar trebui să luăm în calcul lucrurile astea. Ok, ne putem împrumuta, dar ar trebui să împrumutăm preponderent pentru astfel de situații, nu pentru cheltuieli, pentru creșteri de pensii și salarii. Sigur, nu e un lucru rău că unora dintre oamenii care au pensii foarte mici sau venituri foarte mici din salarii le-au crescut acestea în ultimii ani, dar totul trebuie să aibă o măsură justă a lucrurilor. Nu trebuie să existe o necorelare totală între cheltuielile și venituri”, spune Folcuț.