OMV Petrom investeşte în următorii 3 ani aproximativ 130 milioane de euro la rafinăria Petrobrazi pentru construirea unei noi unităţi de produse aromatice, anunţă compania.

Acesta va funcţiona la standarde moderne de operare BAT (Best Available Technology) cu impact redus asupra mediului. Capacitatea de procesare a noii unităţi este de circa 1.500 tone/zi de benzină reformată.

„Cererea pentru benzină continuă să fie robustă în zona de sud-est a Europei. În paralel cu dezvoltarea ofertei noastre de produse de mobilitate alternativă, vrem să asigurăm pentru clienţii noştri produsele de care au nevoie, la standarde ridicate de mediu. Urmează şi alte investiţii semnificative la Petrobrazi, atât pentru eficienţa tehnologică a rafinăriei, cât şi pentru producţia de bio-combustibili de generaţia a doua.”, spune Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Rafinare şi Marketing.

Procesul de înlocuire a actualei unităţi de produse aromatice se va realiza în perioada 2023 – 2025. Unitatea de produse aromatice care operează în prezent la Rafinăria Petrobrazi a fost pusă în producţie în anul 1961. Aceasta este singura instalaţie din cadrul unei rafinării româneşti care poate asigura obţinerea de benzină la standarde europene.

Noua unitate de produse aromatice va fi pusă în funcţiune în anul 2026.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Rafinăria Petrobrazi are o capacitate totală de procesare a ţiţeiului de 4,5 milioane de tone pe an. Începând din 2005, OMV Petrom a investit mai mult de 1,8 miliarde de euro în rafinărie, o treime din această investiţie contribuind la reducerea impactului asupra mediului.