Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut recent o întâlnire cu ambasadorul Kazahstanului în România şi cu CEO-ul companiei petroliere KazMunayGas. Au discutat posibilitatea suplimentării și diversificării resurselor de petrol pentru România.

Embargoul parțial asupra petrolului rusesc ne pune în situația de a suplini cantitățile care nu mai pot veni dinspre Kremlin. România este invitată la Consiliul Mondial al Petroliștilor, care va avea loc la sfârșit de septembrie la Almaty, în Kazakhstan. Până atunci, oficialii de la noi au demarat deja discuțiile.

Ce putem obține de aici? Am discutat subiectul cu Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Independentă.

Titlurile zilei

OMV Petrom și Romgaz încep forajul la Neptun Deep
Guvernul „uită“ de schema de ajutor de stat de 200 mil. €
Verdino lansează o nouă categorie de produse destinată flexitarienilor
C.E. iniţiază procedura de „suspendare a plăţilor” pentru România
One United acordă dividende de aproape 40 mil. lei către acţionari
LA REMOTE ÎNAINTE, LA BIROU ÎNAPOI?

“Kazahstanul este unul dintre importanții exportatori de țiței din zona asiatică, deci în momentul în care acest țiței este contractat și ar ajunge în România, înseamnă într-adevăr o alternativă la țițeiul rusesc. În același timp trebuie să avem în vedere că există o dependență între modul în care acest țiței se livrează înspre Marea Neagră și Federația Rusă, adică este o conductă care este controlată de o societate rusească prin care, în mod normal, acest țiței ajunge în zona Mării Negre.

Este o alternativă, probabil, care are avantajele unor costuri mai mici față de alte alternative.”, a povestit Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Independentă.