- O explozie a avut loc la rafinăria Petromidia, zona Midia-Năvodari, în județul Constanța.
- Petromidia este cea mai mare rafinărie din România
- Bilanțul incidentului: 5 răniți și un mort
UPDATE 15.00
Advertisment
Acțiunile Rompetrol Rafinare (RRC), operator al Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, au scăzut cu aproape 5%, fiind vorba de o recţie negativă a investitorilor ca urmare a exploziei de la Năvodari.
Compania are 2,25 mld. lei capitalizare iar de la începutul anului 2021 acţiunile au urcat cu 15%.
Titlurile zilei
UPDATE 14.45
refectul Constanței, Silviu Coșa, a confirmat că bărbatul dispărut a fost găsit mort.
„A fost o persoană care, inițial, a fost declarată dispărută, dar în momentul de față este decedată. Doi pacienți cu arsuri vor fi transferați la Spitalul Floreasca din București la ora 15:00. Ceilalți doi pacienți vor rămâne la Constanța. Incendiul a fost localizat. Nivelul noxelor nu este îngrijorător nici pentru locuitorii din Năvodari și nici pentru turiștii din Corbu sau Mamaia Nord”, a spus Silviu Coșa, prefect de Constanța.
UPDATE ora 13.30
Ministerul Sănătății a transmis care este starea răniților în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari:
„Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență (COSU) din cadrul Ministerului Sănătății, în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia Năvodari s-au înregistrat 3 victime:
• 1 cu arsuri pe aproximativ 45% din suprafața corporală și care este transportată cu elicopter SMURD la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru stabilizare și evaluare;
• 1 victimă cu traumatism lombar;
• 1 victimă cu arsură la nivelul feței”.
UPDATE ora 13.20
A fost deschis un dosar penal în urma accidentului de la Petromidia, urmând să se stabiliească încadrarea.
UPDATE ora 13.05
Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța a declarat pentru Aleph News: „În aceste momente avem la fața locului autospeciale de stingere, urmează să ajungă și autospeciale de la ISU Ialomița, ambulanțe SMURD, dar și din cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța. Până acum au fost identificate două victime, una cu politraumatism, cealaltă cu arsuri pe aproximativ 45% din suprafața corpului.
Colegii lucrează acum pentru localizarea incendiului și pentru răcirea tunurilor cu apă din proximitate. A fost activat planul roșu de intervenție. Victimele sunt evaluate medical la fața locului și, ulterior, vor fi transportate la Spitalul Județean Constanța”.
Explozie la Petromidia
O explozie puternică a avut loc la rafinăria Petromidia. Autoritățile spun că a fost activat planul roșu de intervenție, iar în prezent intervin intervin 8 autospeciale de stingere, 2 ambulanțe SMURD, 6 ambulanțe SAJ și 1 unitate de terapie intensivă mobilă.
Există mai multe persoane rănite, iar una dintre ele are arsuri de căi aeriene și pe aproximativ 45% pe suprafața corpului.
Explozia a fost anunțată printr-un mesaj Ro-Alert, iar oamenii sunt sfătuiți să nu se apropie la mai puțin de un kilometru și să stea în case cu geamurile și ușile închise.
„ATENŢIE, ATENŢIE, ATENŢIE! La petromidia, zona Midia-Năvodari s-a produs o explozie puternică cu degajări mari de noxe. Pentru siguranţa dumneavoastră, evitaţi zona pe o rază de 1.000 de metri, rămâneţi în interiorul locuinţei, închideţi geamurile şi nu vă expuneţi la fum/noxe!”, se arată în mesajul trimis de ISU Constanţa.
Circulația în zonă este oprită pentru intevenția pompierilor și a echipajelor de ambulanță.
Lucian Bode, ministerul afacerilor interne, și Raed Arafat, șeful DSU, se deplasează la fața locului, ei fiind deja în Constanța.
O explozie a mai avut loc în anul 2016 la complexul industrial din Năvodari.