De la studiouri de arhitectură la muzee, multe domenii iau cursul digitalului. Hermitage din Rusia, cel mai mare muzeu din lume, a vândut în septembrie cinci reproduceri digitale ale celor mai faimoase opere de artă pe care le deține, sub formă de NFT-uri și a strâns, astfel, 450.000 de dolari.
Advertisment
În noiembrie, a lansat The Ethereal Aether, prima expoziție digitală, unde a expus 38 de NFT-uri într-o reconstituire digitală a muzeului.
Dmitry Ozerkov, șeful departamentului de artă contemporană al muzeului Hermitage, spune că, în viitor, toate galeriile de artă vor avea o copie digitală în lumea virtuală.
“Când boom-ul NFT era pe cale să apară, era decembrie 2020, când am aflat că vine, mi-am dat seama că va trebui să acceptăm formatul NFT. Pentru mine este un format care ne ajută să ne ținem proprietatea și propria istorie a provenienței care este foarte importantă în artă, în general. Pentru că muzeele sau casele de licitații au nevoie de asta. Deci, când vorbim de arta NFT, sunt artiștii contemporani conectați la tehnologia NFT. Pentru ei NFT-urile sunt intrumente care îi ajută să-și livreze lucrările de artă către piață și să primească credite pentru munca lor.
Titlurile zilei
Ideea mea a fost să iau toate lucrările de artă existente, pe care le-am selectat de pe piață, și să le punem în muzeu. Să vedem ce rămâne din ele
ca artă. Este artă acolo sau ce ne place, ce valorificăm din ele? Sunt doar bani”, a declarat Dmitry Ozerkov, șeful zonei de artă contemporană Hermitage