Moneda americană a făcut miercuri un salt, crescând cu 1,1% faţă de leu, cursul afişat de BNR fiind de 4,903 lei/dolar, în timp ce euro era cotat la 4,858 lei, informează Ziarul Financiar.

De la începutul anului, moneda europeană s-a depreciat cu aproape 2% faţă de leu, în timp dolarul a câştigat 12% în faţa leului. La începutul lunii ianuarie, un euro valora 4,946 lei, iar un dolar 4,377 lei.

Pe plan extern, euro valorează 0,99 dolari, după ce moneda americană s-a apreciat puternic în ultimele săptămâni, pe fondul măsurilor agresive luate de Rezerva Federală, potrivit Bloomberg.

Titlurile zilei

CUM SE MIȘCĂ BURSELE?
NETANYAHU ȚINE UN DISCURS ÎN CONGRESUL SUA
FLORIN TALPEȘ APARE LA NYSE ȘI NMS TV
FERRARI BAGĂ CRIPTO ÎN VITEZĂ
LOEWE FURĂ PRADA
ANAF ÎȘI FACE NORMA DE COLECTARE

Efectul se vede în scumpirea produselor de import şi creşterea inflaţiei pe alte pieţe.

FED a majorat în iulie dobânda cheie pentru a patra oară în acest an, într-o încercare agresivă de a tempera cea mai mare inflaţie din ultimele patru decenii, semnalând că vor urma şi alte majorări, chiar şi în condiţiile în care economia încetineşte. Banca centrală americană a votat în unanimitate pentru a majora aşa-numita rată a fondurilor federale cu încă 0,75 puncte procentuale, ajungând la un interval cuprins între 2,25% şi 2,5%.