Ministrul Finanțelor din Germania afirmă că economia țării nu trebuie redeschisă în acest moment, iar restricțiile trebuie să fie tot mai stricte, pentru a ține sub control numărul infectărilor, relatează CNBC.
Advertisment
“Nu e momentul pentru redeschidere. E timpul să fim foarte stricți pentru a menține rata infectării scăzută”, a declarat Olaf Scholz, ministrul Finanțelor.
Cea mai putenrică economie a Europei a avut de suferit grav din cauza pandemiei de coroanvirus. Germania s-a confruntat cu valuri de infectări și diverse forme de carantină, iar economie țării s-a contractat cu aproape 5%, potrivit datelor prezentate de Fonul Monetar Internațional. Creșterea din acest an este prevăzută a fi de doar 3.6 procente.
Titlurile zilei
Germania va împrumuta 240 de miliarde de euro pentru a redresa economia, o măsură intens contestată la nivelul țării. Totuși, împrumuturile mari înseamnă și taxe mărite, iar acest lucru se va vedea în buzunarele nemților.
Olaf Scholz, membru al Partidului Social Democrat, a declarat anterior că Germania trebuie să facă tot posibilul pentru a depăși criza și una dintre soluțiile propuse reprezintă taxarea suplimentară a bogaților și a marilor corporații.
“Evident că există o situație prin care nu putem să reducem taxele pentru bogați și corporații. Este nevoie de o reducere a taxelor pentru clasa de jos și de mijloc, dar nu putem să aplicăm aceste măsuri pentru cei foarte bogați. Corporațiile nu trebuie să se aștepte la astfel de lucruri”, a afirmat Scholz, pentru CNBC.
Deciziile autorităților sunt cu atât mai importante cu cât Germania se pregătește de alegeri naționale în septembrie. Angela Merkel a cerut ca măsurile sanitare și restricțiile să fie impuse uniform, însă liderii regionali nu au fost de acord, situația generând haos în rândul cetățenilor. Recent, cancelarul german a renunțat la carantina pe care o pregătea la nivel național de Paște.
“Dacă am putea avea aceleași măsuri peste tot ar fi de mare ajutor”, a completat Scholz.
Angela Merkel, care a ocupat timp de 16 ani funcția de cancelar al Germaniei, a anunțat că nu va candida pentru un al cincilea mandat. Olaf Scholz este unul dintre principalii candidați pentru această funcție, în toamnă.