• Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a spus că România nu este într-o situaţie economică extraordinară.
  • România este într-un context complicat, în toiul unei greve şi a făcut un apel către cadrele didactice pentru a se reîntoarce la clase.
  • Potrivit acestuia, este evident că Guvernul va avea o rectificare „destul de complicată”.

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a spus că România nu este într-o situaţie economică extraordinară, dar a găsit resurse pentru a rezolva cererile sindicaliştilor din Educaţie şi afirmă că el crede „că puteam face mai mult şi mai la timp”.

Adrian Câciu a spus, după şedinţa de Guvern, că România este într-un context complicat, în toiul unei greve şi a făcut un apel către cadrele didactice pentru a se reîntoarce la clase.

„Dacă cineva nu se va ţine de cuvânt în acest angajament oricând lucrurile se pot întoarce în situaţia în care suntem, dar nu e de dorit acest lucru. Şi niciuna din părţi nu este în situaţia de a trata cu superificialitate. Şi mai ales Guvernul, pentru că aici e vorba nu numai de cadrele didactice, este vorba de părinţi, este vorba mai ales de copii şi este vorba de viitorul României”, a spus Cîciu.

Titlurile zilei

INVESTESC, DECI TRĂIESC
MOTIVAȚIA E PRIMA DIN PORTOFOLIU
CUM EDUC BANUL SĂ CREASCĂ?
PUN DEOPARTE SĂ-MI FAC PARTE
SUNT 95 DE ANI DE LA BLACK TUESDAY
BOEING ÎȘI CREȘTE LICHIDITATEA

Ministrul de Finanţe spune că „puteam face mai mult şi mai la timp”.

„Eu, ca ministru de Finanţe, vă spun că eu cred că puteam face mai mult şi mai la timp. Am găsit aceste soluţii la acest moment şi nu numai pentru Educaţie, dar în primul rând pentru Educaţie, pentru care s-au adoptat mai multe măsuri. Dar şi pentru celelalte familii ocupaţionale. Deşi situaţia economică a României nu este una extraordinar de bună. De fapt, situaţia economică a Europei nu este una bună, dar până la urmă noi suntem puşi în aceste funcţii ca să găsim soluţii pentru societate”, a mai spus ministrul.

Întrebat unde fost găsite aceste resurse, ministrul Adrian Câciu a spus că „am găsit aceste resurse în resursele bugetare de care dispune la acest moment România prin ordonatorii de credite care vor trebui să finanţeze aceste sume”.

Potrivit acestuia, este evident că Guvernul va avea o rectificare „destul de complicată”, dar se va continua prin redistribuirea resurselor şi reprioritizarea unor acţiuni.