După ce miliardarului Mihail Fridman i-au fost blocate conturile în urma sancțiunilor, acesta a declarat că nu reușește să îl contacteze pe președintele Vladimir Putin nici dacă și-ar dori, iar sancțiunile sunt nedrepte.

Oligarhul rus, Mihail Fridman, locuiește în Marea Britanie și a fost sancționat atât de Regatul Unit cât și de Uniunea Europeană, ca răspuns la agresiunea Rusiei în Ucraina. Acesta consideră că sancțiunile impuse nu sunt justificate “Sancțiunea împotriva noastră: nedreaptă, inutilă. Pentru ce? Ce am făcut greșit, în afară de a face afaceri în Rusia?”.

Fridman a declarat pentru CBS că a aflat de decizia aplicării unor sancțiuni împotriva lui și a altor miliardari ruși de la televizor. Ulterior, nu a reușit să își acceseze banii, conturile fiind blocate.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În susținerea argumentelor, Mihail Fridman a declarat că afaceriștii apropiați de Putin nu ar fi putut să îl influențeze în modul de acționare și nu ar fi putut să ia contact cu liderul rus, directorii de succes nefiind apropiați de Kremlin. Astfel, el consideră că cei sancționați trăiesc o nedreptate, ei nefiind implicați în nici un fel în deciziile lui Putin. „Majoritatea oamenilor de afaceri privați ruși nu au nicio legătură personală cu domnul Putin”, a declarat Fridman pentru CBS

Acesta a spus că nu are nicio modalitate de a transmite vreun mesaj președintelui țării, Vladimir Putin, deși este unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia, cu o avere netă estimată la 10,3 miliarde de dolari. „Deci, în primul rând, ar trebui să înțelegeți că distanța de putere dintre domnul Putin și toți cei din jurul lui este uriașă”, a spus el pentru CBS. „Chiar și presupunând că vreau să transmit vreun mesaj, nu am niciun canal pentru a face asta”.