Marea Britanie a încetat de duminică toate importurile de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc, a anunţat Biroul pentru Afaceri Externe, Commonwealth şi Dezvoltare, potrivit Sky News.

Organismul guvernamental a anunţat pe Twitter că de la 1 ianuarie a oprit importurile din Rusia.

Marea Britanie „îi taie lui Putin finanţarea războiului său ilegal şi sprijină ţările din întreaga lume să îşi reducă propria dependenţă”, a precizat biroul britanic.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Germania a luat şi ea măsuri pentru a anula dependenţa de gazul rusesc.

Rusia, care asigura jumătate din aprovizionarea cu gaze naturale a ţării, nu a mai livrat Germaniei de la sfârşitul lunii august.

Germania a început să construiască terminale de gaz natural lichefiat, primul dintre acestea fiind inaugurat în urmă cu două săptămâni. Alte terminale urmează să fie deschise în lunile următoare.