- Capitalizarea companiilor de la BVB poate ajunge la 25% din PIB în 2025.
- Nivelul de 25% din PIB este neatins din 2006, perioada aderării la UE.
- În mod ideal, capitalizarea bursei trebuie să fie egală cu PIB-ul țării.
Capitalizarea companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti ar putea urca în 2025 la aproximativ 25% din Produsul Intern Brut al României, nivel neatins din 2006, adică din perioada imediat anterioară aderării la Uniunea Europeană, potrivit datelor BVB şi estimărilor Comisiei Europene.
Advertisment
Indicatorul, cunoscut şi sub denumirea comercială de «Buffett Indicator», are o valoare de echilibru în jurul pragului de 100%, ceea ce înseamnă că, ideal, capitalizarea bursieră ar trebui să fie egală cu PIB-ul pentru că piaţa să fie corect evaluată.
Ce spune Marcel Murgoci, director de tranzacţionare, Estinvest?
„Da, se vorbește în aceste zile din ce în ce mai mult despre acest subiect, determinat de faptul că piața de capital cunoaște de aproximativ un an o creștere puternică. Se face o comparație cu anul 2006, un an de referință pentru piață, când capitalizarea atingea aproximativ 25% din PIB. Totuși, să nu uităm că atunci abia își făcea apariția Transelectrica, iar Hidroelectrica, Electrica sau Romgaz nu erau încă listate. Aceste companii deținute de stat contribuie astăzi la caracterizarea și consolidarea bursei.
Titlurile zilei
Se consideră că emitenții sunt în continuare subevaluați comparativ cu alți emitenți similari din piețe externe. Însă această percepție se plătește cu lipsa de lichiditate, cu o diversificare redusă a instrumentelor financiare și cu numărul limitat de companii noi listate.
Un aspect important al unei burse mature este capacitatea de a finanța emitenții prin emisiuni de obligațiuni corporative sau prin majorări de capital. Investitorii români par pregătiți pentru astfel de instrumente, dovadă ultima majorare de capital de succes realizată de SNP Petrom, la care acționarii au participat activ, mai ales pentru că prețul de subscriere a fost sub cel de piață. De asemenea, obligațiunile emise de companii au fost căutate, în special de instituții financiare și fonduri de investiții, iar după listare au devenit accesibile și investitorilor de retail.
Discuția este însă mai amplă. Există mai mulți indicatori pentru a stabili dacă o piață este sau nu subevaluată. În SUA, o piață matură, investitorii încep să participe de la vârste fragede, există o tradiție solidă a investițiilor, iar numărul mare de societăți listate face ca economia să fie foarte bine reprezentată pe bursă. În România, din păcate, reprezentativitatea este redusă: în principal sectorul financiar și cel energetic sunt vizibile pe piață, în timp ce multe companii de top din economie nu sunt listate.
Statul ar putea contribui semnificativ prin listarea companiilor pe care le are în portofoliu, ceea ce ar stimula capitalizarea bursieră. În prezent, unii emitenți din diverse sectoare sunt afectați de prețuri mai mici decât omologii lor din piețele dezvoltate, din cauza faptului că România are o piață de capital mică, cu un număr limitat de investitori, instrumente financiare puțin diversificate și o lichiditate scăzută. În consecință, vizibilitatea rămâne redusă în comparație cu alte piețe internaționale”, spune el.