Preşedintele francez, Emmanuel Macron, îi îndeamnă pe francezi să nu intre în panică dacă vor fi pene de curent.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că nu există niciun motiv de panică în legătură cu posibilele întreruperi de energie electrică din această iarnă, dar face apel la cetăţeni să folosească mai puţină energie, relatează Sky News.

Într-un interviu acordat postului francez de televiziune TF1, Macron a negat că riscul de pene de curent s-ar datora gestionării inadecvate a programului de repornire a reactoarelor nucleare al companiei de stat EDF.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„În primul rând, să fim clari: fără panică! Este legitim ca guvernul să se pregătească pentru cazurile extreme, care ar însemna tăierea energiei electrice timp de câteva ore pe zi, dacă nu avem suficientă energie”, a declarat liderul francez.

Şeful operatorului reţelei electrice franceze RTE a declarat joi că Franţa s-ar putea confrunta cu „câteva zile” de întreruperi de energie electrică în această iarnă, iar guvernul a început să informeze autorităţile locale cu privire la modul în care să gestioneze eventualele întreruperi.

EDF s-a confruntat cu un număr fără precedent de întreruperi la flota sa de reactoare nucleare, reducând producţia nucleară la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, chiar în momentul în care Europa se străduieşte să înlocuiască livrările de gaze ruseşti, pe care Moscova le-a întrerupt ca represalii la sancţiunile impuse de UE pentru invazia sa în Ucraina.