Luisiana Dobrinescu, managing partner, Dobrinescu Dobrev SCA: Noile condiții puse de lege pun pe același plan patrimoniul societății cu averea personală, ceea ce este foarte riscant. Întregul mediu de business este construit pe ideea că societatea are un patrimoniu distinct, iar asociații răspund în plan secund

• Măsură: Eliminarea eșalonării simplificate.
• Avocat: Eliminarea eșalonării lovește contribuabilii onești.
• Cabinetul de avocatură avertizează că măsurile scad șansele de redresare.

România riscă să-și piardă contribuabilii de bună credință chiar într-un moment în care economia dă semne de încetinire, arată Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA.

Guvernul elimină eșalonarea simplificată, un mecanism folosit la scară largă, pe maximum 12 luni, fără garanții, și înăsprește condițiile pentru cea clasică, unde plata se face pe 5 ani, dar cu garanții solide.

Mai mult, asociații și administratorii trebuie să garanteze cu averea personală. Luisiana Dobrinescu avertizează că aceste măsuri reduc șansele de redresare și descurajează plata voluntară a datoriilor.

Ce spune Luisiana Dobrinescu, managing partner, Dobrinescu Dobrev SCA?

„Îmi influențează extraordinar de mult și nu doar IMM-urile. Cred că absolut toți contribuabilii, indiferent de mărime, sunt afectați în mod negativ și dramatic. Nu este o modificare minoră aceasta cu eșalonările. Practic, un contribuabil are dreptul să greșească, ca oricare dintre noi. Poate își dă seama singur că greșește și depune declarații rectificative. Trebuie să încurajăm contribuabilul ca atunci când greșește să recunoască: „Da, am greșit, am o sumă suplimentară de plată”. Sau nu își dă seama singur, vine inspecția fiscală și stabilește o sumă semnificativă de plată.

Care sunt posibilitățile acestui contribuabil de a achita sumele? Prima este să plătească totul dintr-o dată. Dar se întâmplă foarte rar ca cineva să aibă capacitatea de a plăti integral. A doua posibilitate este eșalonarea, ca la un credit, pe o perioadă mai lungă. Cea mai simplă versiune, fără garanții și birocrație, este eșalonarea de 12 luni. Aceasta putea fi folosită de orice contribuabil, indiferent de mărime, dar acum se elimină complet. Practic, se descurajează această modalitate de plată, care aducea sume importante la bugetul de stat.

Contribuabilul rămâne doar cu eșalonarea clasică, între 1 și 5 ani. Însă aici legiuitorul introduce noi condiții: administratorii și asociații trebuie să depună o scrisoare personală de garantare, adică să pună la dispoziție averea personală pentru respectarea eșalonării. Este o mare diferență între a gestiona plata sub protecția personalității juridice și a pune direct averea personală la dispoziția ANAF. Societatea are un patrimoniu distinct, separat de cel al persoanei fizice. Dacă nu reușește să ducă eșalonarea la bun sfârșit, atunci poate intra în executare sau insolvență, iar doar dacă se dovedește că există rea-credință se poate ajunge la răspunderea cu averea personală.

Noile condiții puse de lege pun pe același plan patrimoniul societății cu averea personală, ceea ce este foarte riscant. Întregul mediu de business este construit pe ideea că societatea are un patrimoniu distinct, iar asociații răspund în plan secund. Indiferent că vorbim de mari contribuabili sau de firme mici și mijlocii, aceste schimbări afectează profund. Cine își mai asumă să facă business, știind că orice greșeală poate atrage răspundere personală? Nu vorbim aici de cei cu rea-credință, care există, dar statul nu poate legifera plecând de la prezumția că toți contribuabilii sunt de rea-credință.

Statul are cele mai mari pârghii de control și monitorizare, nu mediul privat. Este ciudat ca statul, care ar trebui să fie cel mai bine protejat, să vină cu astfel de măsuri legale pentru a-și asigura avantaje în mod incorect.

În ceea ce privește plățile publice, situația este diferită. Există contribuabili care au bani de încasat de la stat pentru lucrări sau servicii, dar întârzierile la plată îi pun în dificultate. Pentru aceștia, eșalonările sunt binevenite. Însă aceștia reprezintă doar o mică parte din totalul contribuabililor afectați. Codul de procedură fiscală conține o excepție care prevede că, dacă ai bani de încasat de la stat, nu intri în executare pentru obligațiile fiscale. Ar fi greșit să se renunțe la această excepție.

Trebuie să existe instrumente mai corecte pentru a regla raportul dintre contribuabil și stat. Și nu doar contribuabilul poate fi incorect: există numeroase cazuri în care instanța dovedește, după ani de procese, că fiscul a greșit. Nu putem porni de la premisa că inspectorul fiscal are întotdeauna dreptate.

Ce se întâmplă când inspecția fiscală stabilește greșit o sumă uriașă, contribuabilul nu o poate plăti și nici nu mai poate cere eșalonare? Se ajunge la executarea atât a firmei, cât și a persoanei fizice, iar după ani de procese instanța îi dă dreptate contribuabilului. Dar până atunci firma și familia sunt distruse. De aceea trebuie să existe instrumente reglementate care să ofere contribuabilului o a doua șansă: a greșit, dar să poată plăti și să supraviețuiască.

Un contribuabil care dispare de pe piață nu mai aduce taxe la buget și nu mai creează locuri de muncă. Nu există niciun beneficiu real în a descuraja masiv antreprenorii”, spune ea.