Legea offshore a primit raport favorabil în comisiile de specialitate din Camera Deputaților. Proiectul va debloca exploatarea gazelor din Marea Neagră. Astăzi urmează să fie votat în ședința de plen a Camerei Deputaților.
„Putem deveni, în scurt timp, un jucător important pe piața energetică în Europa.”, susține Sorin Ioan Bumb, senator.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spune că România are șanse să devină și furnizor de securitate energetică regională, după ce va produce mai mult decât va consuma. „Avem timp până la sfârşitul anului 2026, 2027 să ne pregătim.”, spune el.
Am discutat subiectul cu Gabriel Biriș, avocat de business.
“Da, România poate să devină un lider regional al securității energetice dacă gazul din Marea Neagră va ajunge să fie exploatat la valorile așteptate. Din păcate, însă, puteam deja să fim un furnizor regional de securitate dacă exploatarea nu ar fi fost blocată în 2018. Și nu trebuie să mai uităm și că, în momentul de față, avem mari probleme și cu producția onshore, tot din cauza unei legislații fiscale prost gândite.”, a declarat Gabriel Biriș, avocat de business.