Legea anti-speculă a fost publicată în monitorul oficial. Autoritățile vor putea interveni și corecta comportamente inadecvate ale comercianţilor sau producătorilor de bunuri şi prestatorilor de servicii, în situații excepționale – cum ar fi mobilizarea forţelor armate, stare de urgenţă, stare de război, stare de alertă şi alte stări de criză stabilite prin lege.

Cu alte cuvinte, dacă o companie preactică prețuri nejustificat de mari, statul poate interveni în piață. Oficialii spun că vor să protejeze consumatorii, dar ce face cu antreprenorii?

Există un risc: economia ar putea fi îngrădită, iar asta ar putea limita dezvoltarea economiei. Acolo unde un privat vede oportunități și investește, poate interveni statul? Și este sănătos pentru economie?

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Am discutat subiectul cu Adrian Negrescu, consultant fiscal.

“Nimeni nu prea înțelege ce vrea să facă statul cu această lege pentru că, dincolo de faptul că se aplică numai în stare de urgență, adică în stări de război, de pandemie, cum am avut, să impui practic prin lege un plafon de câștig pentru companii. Pentru că le spune că fac profituri nejustificate, că cresc prețurile nejustificat. Nu știu care este justificarea și care este mecanismul economic care stabilește dacă un preț este justificat sau nu.

E o struțo-cămilă din punct de vedere fiscal în condițiile în care noi avem o lege a concurenței, avem niște instituții care cu asta se ocupă.”, a povestit Adrian Negrescu, consultant fiscal.