• Partidul lui Le Pen câștigă primul tur de parlamentare.
  • Partidul lui Macron e pe locul trei la alegerile parlamentare din Franța.
  • În 7 iulie, e al doilea tur al alegerilor parlamentare din Franța.

A cerut și a primit: alegeri anticipate. Rezultat? Partidul lui Macron pierde primul tur al alegerilor legislative, cu 20% voturi. Le Pen e favorită.

E eveniment aproape istoric. E pentru prima dată când un partid de dreapta poate prelua Guvernul francez, după al Doilea Război Mondial.

Clasamentul stă cam așa: Rassemblement National, a lui Le Pen, ia 33,2%, Nouveau Front Populaire e pe locul doi, cu 28,1%. Centriștii lui Emmanuel Macron se poziționează pe locul 3 în preferințele alegătorilor, cu un procent de 21%.

Citește și

  • E vara lui Mark Zuckerberg. Superyacht-ul Launchpad de 300 de milioane de dolari a fost observat recent în Mallorca
  • Mulgi o vacă și te-ai asigurat pe viață cu bilete la Electric Castle
  • Start-up-ul Etched primește finanțare de 120 de milioane de dolari pentru a concura cu Nvidia în domeniul AI
  • Titlurile zilei

    CUM SE MIȘCĂ BURSELE?
    NETANYAHU ȚINE UN DISCURS ÎN CONGRESUL SUA
    FLORIN TALPEȘ APARE LA NYSE ȘI NMS TV
    FERRARI BAGĂ CRIPTO ÎN VITEZĂ
    LOEWE FURĂ PRADA
    ANAF ÎȘI FACE NORMA DE COLECTARE

    Totuși, nu e cert încă dacă Le Pen reușește să convingă alegătorii și să facă o majoritate pentru turul doi, din 7 iulie.

    Macron spune că va fi război civil dacă nu va câștiga el. Și cere uniune între democrați şi republicani în al doilea tur al alegerilor ca să învingă extrema dreaptă. Coaliția lui Macron a fost anihilată în aproape jumătate dintre circumscripțiile electorale.

    Votul de acum a avut cea mai mare prezeță de la parlamentarele din 1997 încoace. Cu toate astea, mii de protestatari au ieșit în stradă împotriva partidului de dreapta.

    Pe scurt: Macron va rămâne președinte, dar va avea un prim-ministru care se va decide în 7 iunie, fie că e de drepta, fie de stânga.

    Franța a avut doar trei perioade de „coabitare” de la al Doilea Război Mondial, adică un președinte și un premier de opoziție, cu ideologii diferite. Dacă alegătorii aleg un parlament de opoziție, președintele un rol ceremonial. Fără majoritate în parlament = nu îți implementezi reformele cheie.

    Prim-ministrul are mai multă putere executivă, în afară de apărare și politica externă.

    Deciziile lui Macron provoacă tensiuni în economie

    Decizia lui Macron de a convoca alegeri anticipate a lovit și-n mediul de business francez. Încrederea întreprinderilor și producția sectorului privat au scăzut în iunie

    Sectorul serviciilor din Franța, HoReCa și divertisment, s-a contractat peste așteptări. Scade peste prima dată în 3 luni. Iar producția pentru următoarele 12 luni va slăbi, spun economiștii

    Unele companii au spus că îngrijorarea cu privire la rezultatul viitoarelor alegeri a creat incertitudine economică.

    Zguduie și bursele. Indicele francez e printre puținii indici pe minus, deși după victoria dreptei, indicele își revine pe plus și trece în teritoriu pozitiv.

    Președintele e omul mediului de business

    Macron e un cavaler al capitalismului şi globalismului, dar şi preşedintele marii deconectări dintre cei bogaţi şi clasa muncitoare, dintre elită şi alegători. Tocmai aici a greșit Macron. Și-a condus ţara ca un CEO, iar clienţii săi nu sunt mulţumiţi, scrie The Wall Street Journal.

    A reformat economia franceză cu redu­ceri de taxe şi schimbări pe piaţa muncii pentru a face Franţa mai atractivă pentru companiile străine şi pen­tru elita globală, mai competitivă. A atras in­ves­tiţii străine, a creat locuri de muncă şi creş­tere economică, dar cu un preţ politic.

    Mulţi alegători francezi spun că s-au săturat de ten­din­ţa lui Macron de a conduce Franţa mai de­gra­bă ca pe o afacere decât ca pe un stat. Costul vieții, însă, pentru oamenii de rând, a crescut.

    Nici cu dreapta la putere nu ți-e rușine

    Cu unul dintre cele mai mari deficite din zona euro, Franța ar putea fi nevoită să se angajeze într-o perioadă de austeritate pentru a evita să intre sub incidența noilor norme fiscale ale Comisiei Europene.

    Dar, dacă ar fi puse în aplicare, planurile de cheltuieli ale RN, de dreapta, ar face ca deficitul Franței să crească mult

    Guvernul de extremă dreapta ar putea genera o criză financiară în Franța, dar și constituțională.

    RN a făcut promisiuni de cheltuieli generoase – de la anularea reformelor lui Macron privind pensiile la reducerea taxelor pe combustibil, gaz și electricitate – într-un moment în care bugetul Franței ar putea fi tăiat brutal de Bruxelles.