Iulian Stănescu, cercetător, ICCV: „România este pesimistă, dar nu mai este atât de săracă”

• Deficitul mediu în economiile avansate depășește 4% din PIB
• SUA rulează un deficit bugetar de aproape 6% din PIB
• Rata de economisire în zona euro rămâne peste 15%

Pesimismul nu mai este doar o stare de spirit, ci o forță economică.. un STATUS QUO.
De la Washinghton la Bruxelles, pesimismul se instalează profund în economiile dezvoltate, iar sentimentul negativ se vede deja în date. În SUA, încrederea consumatorilor este aproape la minime istorice, iar deficitul bugetar depășește 6% din PIB, potrivit The Economist.
În zona euro, rata de economisire a gosposdăriilor rămâne peste 15% în 2025, mult peste nivelul pre-pandemie. Și asta poate fi un semn că frica CÂȘTIGĂ în fața consumului.
Astăzi, pesimismul persistent devine una dintre cele mai semnificative constrângeri ale economiei globale. O altă expresie a pesimismului este convingerea că economia este trucată, ceea ce încurajează gândirea cu sumă nulă. Iar gânditorii cu sumă nulă sunt mai înclinați spre protecționism și frontiere mai stricte, explică Universitatea Harvard. Plățește economia prețul neîncrederii?

E o țară pesimistă, una săracă? Și ce consecințe are pesimismul într-o economie?
Ce spune Iulian Stănescu, cercetător, ICCV, pentru Aleph Business?

El spune că România este o țară pesimistă, dar nu mai este o țară atât de săracă și aduce ca argument prosperitatea în creștere din ultimii 10–15 ani. El explică faptul că sărăcia există în continuare și este peste nivelul dorit, dar o parte însemnată a populației se bucură de o creștere a avuției, vizibilă în mai multe tipuri de date, de la salarii și dotarea gospodăriilor până la prețurile imobiliarelor.
În același timp, el subliniază un paradox: majoritatea românilor spun că sunt mulțumiți cu veniturile lor, dar 75–80% afirmă că țara merge într-o direcție greșită. El spune că, într-o cercetare din 2024 coordonată de el, rădăcina pesimismului se concentrează în două zone: „economia” și „viața politică”. În zona economiei intră atât nemulțumirile legate de prețuri și salarii, cât și nemulțumirea legată de modelul de dezvoltare, decalajele de infrastructură și calitatea serviciilor publice, adică ideea că România „ar putea mai mult” și nu o face.

Cum se transformă pesimismul în decizii economice, în viața reală, la nivel de oameni și firme?

Iulian Stănescu spune că efectele sunt mai ales indirecte și lovesc în factorul muncă și în deciziile mari de viață. El leagă pesimismul de migrație, prin decizia de a pleca din țară, și de demografie, prin decizia de a avea mai puțini copii sau deloc. În plus, el explică legătura dintre pesimism și neîncredere, adică neîncrederea în semeni și în stat, care reduce apetitul pentru investiții productive și pentru risc. În locul investițiilor productive, el spune că oamenii pot aluneca fie spre venituri pasive, fie spre consum pe termen scurt, pe ideea că viitorul este prea incert ca să merite planuri pe termen lung.

Dacă pesimismul devine „status quo”, ce ar trebui să urmărim în 2026 ca semnal că se schimbă ceva: consumul, investițiile sau încrederea?

Iulian Stănescu sugerează că, dincolo de veniturile personale, cheia este încrederea în direcția țării, care se leagă de economie și de funcționarea politicului și a statului. El indică faptul că pesimismul se vede în comportamente precum migrația, deciziile de natalitate și preferința pentru evitarea riscului, iar un semnal de schimbare ar fi întoarcerea spre investiții productive și spre decizii de viață care presupun predictibilitate și încredere, nu doar supraviețuire „de azi pe mâine”.