Modificarea comportamentului consumatorilor post-COVID, „alimentată“ de o inflaţie ajunsă la maximul ultimelor câteva decenii şi combinată cu structura actuală a forţei de muncă şi criza energetică, va crea un grad mult mai ridicat de volatilitate pe pieţele financiare în perioada următoare.
Advertisment
Ciclurile economice și perioadele de prosperitate economică se vor scurta iar investitorii vor fi nevoiți să își rebalanseze portofiile mult mai des, spune Mihai Căruntu, membru al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.
“Acum este o perioadă de vizibilitate redusă cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor. Asta înseamnă că incertitudinea ridicată va fi asociată în sine cu o volatilitate mai mare. Dacă ne referim la piețele de capital, am avut scăderi de aproape jumătate de an cu minimele, dacă ne referim la piața americană, 16 iulie, urmate de două luni de revenire a piețelor, care au stat într-o zonă de relativ optimism.”, a povestit Mihai Căruntu, membru al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.