În primele patru zile ale programului de vânzare de titluri de stat Fidelis, în a zecea ediţie prin care Ministerul Finanţelor vinde obligaţiuni prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti, micii investitori au subscris de circa 190 mil. lei, arată datele agregate de Ziarul Financiar.
Advertisment
Cu alte cuvinte, aproape 50 mil. lei pe zi au alocat până acum investitorii pentru a împrumuta statul român la dobânzi care în lei ajung la 8%, fiind mai mici comparativ cu precedenta emisiune Fidelis, dar la euro sunt unele record, chiar de 3,7%. Doar joi subscrierile s-au ridicat la aproximativ 70 mil. lei.
Tocmai aceste dobânzi record la emisiunea de titluri de stat în euro au determinat ca până acum cel mai mare apetit să fie pentru titlurile de stat denominate în această monedă.