Magazinele au avut în luna mai vânzări mai mari cu 18%, iar la cinci luni avansul a fost de 13,7%. În mai, vânzările de carburanţi au urcat cu 32%.

Afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut în luna mai cu 18,3% faţă de perioada similară din 2020, iar la nivelul primelor cinci luni din acest an avansul este de 13,7%, pe serie brută, a anunţat marţi INS, citat de ZF.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, afacerile din comerţ au crescut în mai 22% şi cu 11,5% la cinci luni.

Titlurile zilei

ROXANA CHIRIȚOIU MERGE LA DAVOS
CE SE ALEGE DE ENERGIE?
BM REDUCE PROGNOZA PENTRU ROMÂNIA
LOEWE ADUCE CRAFTED WORLD LA TOKYO
NOBU BEACH INN AJUNGE ÎN BARBUDA
BNR PERSEVEREAZĂ ÎN PRUDENȚĂ

Faţă de luna aprilie, companiile din acest sector au raportat o scădere de 2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate o creştere de 2,4%.

În luna mai, faţă de perioada similară din 2020, cele mai mari creşteri au fost la vânzările de carburanţi (+32,4%), de produse nealimentare (+27,5%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,4%).

Primele cinci luni din 2021 au adus comercianţilor vânzări mai mari cu 13,7%, datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+23,2%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+13,8%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,6%).

În funcţie de sezonalitate, avansul a fost de 11,5%, susţinut mai ales de vânzările de produse nealimentare (+21,4%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+11,7%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,1%).