Inflaţia rămâne ridicată în Germania la început de an

banii

Inflaţia rămâne ridicată în Germania la început de an: Preţurile de consum au continuat să crească uşor în ianuarie.

Rata inflaţiei din Germania nu a dat semne de relaxare la începutul anului, în condiţiile în care presiunile asupra preţurilor la energie şi alimente au rămas ridicate din cauza războiului din Ucraina, scrie Reuters.

Preţurile de consum din Germania, armonizate pentru a fi comparate cu cele din alte ţări ale Uniunii Europene, au crescut cu 9,2% în ianuarie, în ritm anual, au arătat miercuri datele biroului federal de statistică.

Comparativ cu decembrie, preţurile au crescut cu 0,5%, a adăugat acesta, confirmând datele preliminare atât pe bază lunară, cât şi anuală.

Conform standardelor nearmonizate, preţurile de consum din Germania au crescut în ianuarie cu 8,7% pe an şi cu 1,0% pe lună. Aceasta urmează unor rate revizuite ale inflaţiei de 8,1% în decembrie şi de 8,8% în noiembrie.

“După o încetinire la sfârşitul anului trecut, rata inflaţiei rămâne astfel la un nivel ridicat”, a declarat Ruth Brand, preşedintele biroului german de statistică.

Preţurile produselor energetice au fost cu 23,1% mai mari faţă de anul trecut, în ciuda măsurilor guvernamentale de reducere a cheltuielilor. Excluzând preţurile la energie, rata inflaţiei a fost de 7,2% în ianuarie.

Preţurile alimentelor au crescut cu 20,2% în ritm anual. “Astfel, rata de creştere a preţurilor la alimente a fost din nou de peste două ori mai mare decât rata globală a inflaţiei”, a precizat biroul de statistică.

Exit mobile version