- Cifra de afaceri din industrie crește cu 5,2% față de septembrie 2024 și cu 8,2% față de octombrie 2023.
- În perioada ianuarie-octombrie 2024, cifra de afaceri din industrie crește cu 5,3%, susținută de industria prelucrătoare (+5,8%).
- Creșteri importante se înregistrează în bunurile de capital (+10,3%) și bunurile de folosință îndelungată (+6,8%).
Industria românească înregistrează o creştere în octombrie, cu o cifră de afaceri mai mare cu 8,2% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 5,2% faţă de septembrie 2024, arată datele INS. Cele mai bune rezultate le înregistrează sectorul bunurilor de folosinţă îndelungată: electrocasnice şi mobilier.
Advertisment
În luna octombrie 2024, cifra de afaceri din industrie pe total, piaţa internă şi piaţa externă, crește, în termeni nominali, atât faţă de luna septembrie 2024 cu 5,2%, cât şi faţă de luna octombrie 2023 cu 8,2%.
În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2024, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2023, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) crește, în termeni nominali, cu 5,3%.
Titlurile zilei
Octombrie 2024 comparativ cu septembrie 2024
Cifra de afaceri din industrie crește, în termeni nominali, în luna octombrie 2024 comparativ cu luna precedentă, pe total, cu 5,2% datorită creşterii înregistrate în industria extractivă (+20,0%) şi în industria prelucrătoare (+4,7%).
Pe marile grupe industriale, creşteri înregistrează: industria energetică (+14,4%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+13,8%), industria bunurilor intermediare (+6,9%), industria bunurilor de uz curent (+3,1%) şi industria bunurilor de capital (+2,0%).
Octombrie 2024 comparativ cu octombrie 2023
Cifra de afaceri din industrie crește, în termeni nominali, în luna octombrie 2024 faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, cu 8,2% datorită creşterii înregistrate în industria extractivă (+19,6%) şi în industria prelucrătoare (+7,8%).
Pe marile grupe industriale, creşteri înregistrează: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+17,0%), industria bunurilor de capital (+13,4%), industria bunurilor intermediare (+8,2%) şi industria bunurilor de uz curent (+4,9%). Industria energetică a scăzut cu 10,7%.
Perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2024 comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2023
Cifra de afaceri din industrie crește, pe ansamblu, cu 5,3% datorită creşterii industriei prelucrătoare (+5,8%). Industria extractivă scade cu 7,2%.
Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri înregistrează sectoarele: industria bunurilor de capital (+10,3%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+6,8%), industria bunurilor de uz curent (+3,9%) şi industria bunurilor intermediare (+2,7%). Industria energetică a scăzut cu 1,4%.