Pe fondul perspectivelor economice înrăutăţite, o criză energetică abia la început, o inflaţie ridicată şi perspective de rece­siune, pieţele de capital din întreaga lume au înregistrat declinuri abrupte de la începutul anului, iar Wall Street s-a poziţionat în capul listei.

Indicii americani Dow Jones Industrial Average, S&P 500 şi Nasdaq Composite înregistrează scăderi de 20,8%, 24,8%, respective 32,4% în primele trei trimestre din 2022, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la Investing.com.

În acelaşi timp, piaţa europeană de acţiuni înregistrează prin prisma indicelui paneuropean Stoxx Euro 600 un declin de 20,5%, în timp ce bursa chineză are, prin indicele Shanghai Composite, un minus de 16,9%, respectiv un minus de 9,9% prin Nikkei 225 în primele nouă luni.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

La Bursa de la Bucureşti, indicele principal BET înregistrează o scădere de 14,6% în primele nouă luni, în timp ce BET-TR, care urmăreşte şi dividendele acordate de companiile din prima ligă bursieră, are minus 6,2%. Dinamica celor doi indici a fost realizată în mare măsură în luna septembrie, când au scăzut cu 11,77%, respectiv cu 11,74%.

Cu această scădere, Bursa românească a avut în septembrie 2022 a treia cea mai slabă lună septembrie din istorie, după cea din 1998 (minus 18%) şi cea din 2008 (minus 21%), conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

şi mai puţin norocoşi în acest an au fost deţinătorii de Bitcoin, cea mai cunoscută criptomonedă la nivel global, care are o depreciere de 57,9% în ianuarie-septembrie 2022.

Pe de altă parte, aurul, considerat active de refugiu în perioade de incertitudine şi crize, are o scădere de 8,7% de la începutul anului, iar petrolul are un plu de 6,7% în aceeaşi perioadă.

„Din păcate, nu este o privelişte frumoasă pentru primele trei trimestre ale acestui an”, spune Mohamed A. El-Erian, economist de top şi om de afaceri egiptean-american. El este preşedinte al Queens’ College, Cambridge şi consilier economic şef la Allianz.