INS: Câştigul salarial mediu net a fost 3975 lei în iulie, în uşoară scădere

În luna iulie 2022, câştigul salarial mediu brut a fost 6405 lei, cu 8 lei mai mic decât în luna iunie 2022, anunţă INS. Câştigul salarial mediu net a fost 3975 lei, în uşoară scădere faţă de luna precedentă, cu 2 lei (-0,1%).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, 9549 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante 2273 lei.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În luna iulie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni s-au înregistrat după cum urmează.

Cu 6,6% ȋn depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, între 4,0% şi 6,0% ȋn activităţi de servicii anexe extracţiei, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, transporturi aeriene, alte activităţi extractive, între 2,0% şi 4,0% ȋn silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), cercetare-dezvoltare, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea băuturilor, fabricarea produselor textile, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2022 au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează. Cu 14,2% ȋn activităţi de editare, între 4,0% şi 7,0% ȋn fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, captarea, tratarea şi distribuţia apei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea produselor din tutun, între 1,5% şi 4,0% ȋn extracţia minereurilor metalifere, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, colectarea şi epurarea apelor uzate.

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă ȋn învăţământ (-6,6%, în principal ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), ȋn administraţia publică (-1,5%), respectiv ȋn sănătate şi asistenţă socială (-1,0%).