O temă discutată de ani de zile, revine pe lista guvernanților în această perioadă: impozitarea progresivă. În perioada de dinainte de 2004, impozitarea veniturlor avea 5 trepte: 18%, 23%, 28%, 34% și 40%. Tot ce depășea 300 de euro brut era considerat lux și taxat cu cota maximă.

Impunerea unei cote progresive, în detrimentul celui unice, respectă principiile de echitate fiscală numai în cazul în care se combină cu sistemul impunerii globale a veniturilor, indiferent de sursa de provenienţă.

Ambele sisteme s-au utilizat în ţara noastră. Ambele au avantaje şi dezavantaje, iar echilibrul între echitate şi eficienţă se poate realiza numai prin asumarea politică. Există disensiuni în cadrul Coaliției de guvernane.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Social democrații susțin ideea. Liberalii, nu. Trecerea la cota unică a adus scăderi de venituri în primul an de implementare, după care au revenit la 2,8% din PIB în următorul an și la 3,2% în 2007, respectiv la 3,7% din PIB în 2016 – ultimul an cu cota unică de 16%.

În 2018, în perioada guvernării PSD a lui Liviu Dragnea, a avut loc „marea revoluție fiscală”, care nu a însemnat însă impozit progresiv, ba din contră, scăderea cotei unice de la 16, la 10%, în compensație cu mărirea contribuțiilor sociale și de sănătate, și trecerea acestora din sarcina angajatorului în cea a angajatului.

Rezultatul a fost cel estimat de economiști: încasările au scăzut la 2,2% din PIB. Și în piață există păreri diferite. Am consultat mediul de business din România și am discutat subiectul cu Valentina Saygo, consultant fiscal.

“Mie mi se pare că toate aceste declarații sunt, de fapt și de drept, un test de rezistență la stres al mediului de afaceri, fără sursă bugetară, fără notă de fundamentare, iar în momentul de față, când traversăm o criză în adevăratul sens al cuvântului, de fapt mai multe crize, să anunți impozitul progresiv e ca și cum ai da bomboane pentru copiii obraznici și ai pedepsi copiii cuminți. Se pedepsește performanța celor care, teoretic, sunt din această pătură medie, mijlocie care, într-adevăr, dacă ne gândim foarte bine, pătura mijlocie la noi aproape că nu există.

Sunt convinsă că o cotă progresivă gândită prost, cum pare în momentul de față, va adânci și mai mult economia subterană. Ați zis și dumneavoastră foarte bine că respectiva cotă unică a avut un impact semnificativ pe termen lung, însă pare o măsură disperată, s-a ajuns la fundul sacului.

Este, de fapt și de drept, o măsură extremă, exact ca în criza precedentă din 2009-2010, când s-a apelat la genul acesta de măsuri extreme, prin urmare nu vedem altceva decât o întoarcere în timp și o povară pusă pe mediul de afaceri, care și așa este sufocat. După doi ani și ceva de pandemie, în momentul de față traversează criza financiară, criză energetică, criză logistică, criză de transport, criză de materii prime, toate crizele posibile.”, a declarat Valentina Saygo, consultant fiscal.