- Guvernul vrea să-și crească deținerile în companiile energetice.
- Scopul noii legi e să prevină preluările ostile, spune Guvernul.
- Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, consideră că noua propunere legislativă privind creșterea controlului statului în companiile energetice este necesară pentru a proteja interesele României.
Mai apare un proiect de lege pe agenda Guvernului: Să schimbe legislația astfel încât să-și crească participațiile la companiile energetice, în special la cele listate la bursă.
Advertisment
Motivul invocat? Să prevină preluările ostile, într-o perioada a incertitudinii la nivel geopolitic și volatilitate pe piețele de capital.
Scopul? Majorarea capitalurilor proprii, menținerea locurilor de muncă și a stabilității economice, spune Guvernul. În semestrul 1 al anului, tentativele de preluarea ostilă a societăților de interes strategic ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe burse reglementate cresc cu 10%, potrvit rapoartelor citate de Guvern. Iar importurile de energie electrică cresc cu 107% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Transelectrica. Cele două impun măsuri urgente de capitalizare și control în societățile de profil, dar și creșterea capacității de producție electrică la nivel național, mai arată Guvernul în documentul în Ordonanța de Urgență.
,,Cum vine se pare noua propunere de lege? Cum impactează piața energiei, având în vedere că, totuși, statul român are acționariat majoritar în mare parte dintre companiile din energie și putea să-și majoreze participațiile și până acum? De ce a ales momentul acesta?”
Titlurile zilei
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, consideră că noua propunere legislativă privind creșterea controlului statului în companiile energetice este necesară pentru a proteja interesele României. El spune că statul putea să își majoreze deținerile și până acum, dar contextul actual, în care mari companii energetice părăsesc piața, face ca o astfel de măsură să fie oportună.
Totuși, Chisăliță ridică două probleme importante. Prima este incapacitatea statului de a administra eficient aceste companii, din cauza lipsei unui management profesionist. Chiar și acum, multe companii de stat sunt gestionate ineficient, ceea ce a dus la pierderi și probleme financiare. A doua problemă majoră este plecarea continuă a companiilor internaționale din piața românească. Precum CEZ, Enel și Exxon, care părăsesc România din cauza climatului speculativ și a dificultăților de investiții.
În plus, spune că dezvoltarea infrastructurii energetice avansează prea încet și nu răspunde cerințelor clienților și pieței. România nu are un plan clar pentru viitorul energiei, ceea ce face ca investițiile să nu genereze valoarea așteptată.
,,De ce nu evoluează dezvoltarea infrastructurii energetice din România? Care sunt motivele? Cum motivează, de fapt, statul când vă întâlniți la consultări?”
Dezvoltarea infrastructurii energetice în România evoluează, dar mult sub așteptări, atât ale noastre, cât și ale clienților. Problemele apar frecvent și afectează atât prosumatorii, cât și producătorii și marii consumatori de energie electrică. Aceste aspecte ar fi trebuit să fie rezolvate de mult timp, iar dezvoltarea ar trebui să aibă o viteză mult mai mare.
Un alt aspect important este că nu avem un plan clar și bine definit pe termen lung. În prezent, lucrăm din mers, fără o viziune concretă pentru 2050. Această lipsă de strategie face ca multe investiții să nu genereze valoarea dorită.