Guvernul a aprobat joi un program de sprijin pentru localităţile la nivelul cărora sunt funcţionale sisteme de alimentare centralizată cu energie termică pe bază de cărbune, păcură sau biomasă. Bugetul este de 250 de milioane de lei.

„Am iniţiat acest act normativ pentru a ne asigură că, în iarna care vine, populaţia, spitalele, unităţile de învăţământ şi celelalte instituţii publice vor beneficia de încălzire, în contextul în care, la nivel internaţional, au crescut preţurile atât la energie electrică şi gaze naturale, cât şi la alţi combustibili utilizaţi pentru producerea de energie termică”, a declarat ministrul Dezvoltării Cseke Attila.

În baza estimărilor furnizate de autorităţile locale şi pentru stabilirea unui tratament egal între operatorii care produc energia termică pe bază de gaze naturale cu cei care utilizează cărbune, păcură sau biomasă, bugetul propus este de 250 de milioane de lei.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Ministerul Dezvoltării va deconta, în limita sumelor alocate din bugetul de stat în acest scop, unităţilor administrativ-teritoriale, în ordinea solicitărilor, până la 50% din suma facturată pentru achiziţia de cărbune, păcură sau biomasă (inclusiv TVA), realizată în perioada octombrie 2022 – martie 2023 de către producătorul de energie termică.

În vederea asigurării finanţării proporţional cu nevoia lunară de combustibili pentru producerea energiei termice pentru perioada octombrie 2022 – martie 2023, solicitanţii vor transmite la MDLPA, odată cu prima cerere, şi informaţii privind cantităţile lunare estimate de combustibil utilizat, precum şi valorile estimate aferente acestor cantităţi.

Sumele solicitate se vor aloca prin ordin de ministru, inclusiv în tranşe, astfel încât să se asigure o finanţare lunară a tuturor beneficiarilor.

Ministrul Dezvoltării a virat, pentru sezonul rece 2021-2022, 360,9 milioane de lei către autorităţile locale la nivelul cărora funcţionează sisteme centralizate de alimentare cu energie termică, pentru achiziţia de combustibil, gaze naturale sau păcură.

„După finalizarea acestui program, au intrat în vigoare prevederile OUG 27/2022, care plafonează preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale la 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru producătorii de energie termică. Astfel, în sezonul rece 2022-2023, Ministerul Dezvoltării asigură sprijin în acest an localităţilor care au sisteme de alimentare centralizată cu energie termică pe bază de cărbune, păcură sau biomasă. 16 unităţi administrativ-teritoriale sunt potenţiali beneficiari ai acestui program”, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării.