FTX a recuperat lichidităţi în valoare de peste 5 miliarde de dolari, inclusiv numerar şi active digitale, au declarat miercuri avocaţii de la tribunalul de faliment din Delaware, în timpul unei audieri privind falimentului FTX, conform CNBC.
Advertisment
Vestea vine după ce procurorii federali au anunţat că intenţionează să confişte active legate de FTX în valoare de cel puţin 500 de milioane de dolari, ca parte a urmăririi penale în curs a cofondatorului FTX, Sam Bankman-Fried.
Această recuperare reprezintă un beneficiu pentru clienţii FTX, după implozia din noiembrie. Noul director executiv al FTX, John J. Ray, a declarat anterior că cel puţin 8 miliarde de dolari din activele clienţilor nu au fost contabilizate în cel mai “rău” caz de control corporativ pe care l-a văzut vreodată.
Titlurile zilei
Cifra de 5 miliarde de dolari nu include şi activele nelichide în criptomonede, a declarat avocatul FTX, Adam Landis, în faţa instanţei. El a spus că acestea sunt atât de mari încât vânzarea lor ar afecta substanţial piaţa, determinând scăderea valorii lor.
Prăbuşirea FTX a fost legată, printre altele, de faptul că nu a evaluat corect activele nelichide la piaţă. Directorii FTX, inclusiv Bankman-Fried şi directorul executiv al Alameda Research, Caroline Ellison, s-au împrumutat pe baza valorii token-ului FTT emis de FTX. Alameda controla marea majoritate a monedelor FTT aflate în circulaţie, la fel ca în cazul unei companii cotate la bursă, şi nu ar fi putut să-şi lichideze poziţia la valoarea contabilă totală.