• Dan Armeanu, ASF, spune că sistemul de pensii private a avut cel mai important rol în listarea Hidroelectrica. 
  • La 14 iulie 2023 fondurile aveau 9,34% din capitalul social al Hidroelectrica, echivalentul a 4,37 mld. lei, iar la 4 august deţinerea ajunsese la 9,71%, adică 4,75 mld. lei.
  • Ca pondere în activul sistemului de pensii private, deţinerea la Hidro era la 14 iulie 2023 de 3,82% iar la 4 august de 4,06%.

Fondurile de pensii private din România, atât cele obligatorii Pilon II cât şi cele facultative Pilon III, au avut un rol deter­minant în listarea istorică a Hidroelectrica (H2O) la Bursa de Valori Bucureşti în contextul achiziţionării a jumătate din pachetul de acţiuni scos la vânzare de Fondul Proprietatea şi în decizia de listare a companiei doar în România, nu şi pe o bursă externă aşa cum intenţiona iniţial acţionarul vânzător.

Astfel, potrivit unei opinii transmise Ziarului Financiar de Dan Armeanu, vicepreşedinte Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), responsabil cu sectorul de pensii private, Pilonul II şi Pilonul III au subscris 46,85% din acţiunile H2O scoase la vânzare, adică au cumpărat acţiuni de 4,4 mld. lei în IPO. Oferta Hidro, în valoare de 9,3 mld. lei, s-a derulat din 23 iunie şi până pe 4 iulie cu debutul la tranzacţionare pe 12 iulie.

La 14 iulie 2023 fondurile aveau 9,34% din capitalul social al Hidroelectrica, echivalentul a 4,37 mld. lei, iar la 4 august 2023 deţinerea ajunsese la 9,71%, adică 4,75 mld. lei, ceea ce înseamnă că fondurile au intrat la cumpărare inclusiv postlistare.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Ce spune Dan Armeanu

„Acest succes (listarea Hidroelectrica – n.red) nu ar fi fost posibil fără implicarea sistemului de pensii private care deţine cea mai mare acumulare de capital românesc, de aproximativ 24 de miliarde de euro, şi cei mai mari investitori instituţionali din România“, scrie Dan Armeanu.

Ca pondere în activul sistemului de pensii private, deţinerea la Hidro era la 14 iulie 2023 de 3,82% iar la 4 august de 4,06%.