Cele mai recente date privind inflaţia au dat mai multă încredere investitorilor pentru a trece la o abordare mai riscantă, scrie analistul eToro, Bogdan Maioreanu.
Advertisment
Ca urmare, pieţele globale au recuperat o parte din pierderile de anul trecut. Dar anul 2023 prezintă încă unele riscuri legate de situaţia economică şi geopolitică generate de ceea ce s-a întâmplat în anul precedent.
Cele mai recente date privind inflaţia anuală din luna decembrie 2022 în România indică o uşoară decelerare la 16,4%. Dar preţurile au crescut totuşi cu 0,4% de la o lună la alta. Anul 2022 a fost un an cu inflaţie ridicată, creşterea medie lunară a preţurilor fiind de 1,3%, faţă de 0,7% în 2021. Dacă ne uităm la modul în care au evoluat diferitele categorii, putem observa că preţul alimentelor a crescut cu 22% faţă de decembrie 2021, cel al bunurilor nealimentare a crescut cu aproape 15%, iar cel al serviciilor a crescut cu aproape 10%. Campionul creşterilor de preţuri a fost zahărul cu aproape 63%, urmat de unt cu 45% şi ulei comestibil cu peste 37%. Cele mai mici creşteri de preţuri au fost la băuturile alcoolice precum ţuica, rachiul şi alte băuturi cu doar 9%. În categoria produselor nealimentare, campionii au fost energia electrică cu 45%, gazele naturale cu 36% şi transportul feroviar cu 21%. Cu toate acestea, preţurile au scăzut pentru serviciile de telefonie.
Titlurile zilei
La nivel european, datele privind inflaţia din decembrie au adus o încetinire pentru majoritatea ţărilor care au raportat, inclusiv pentru zona euro, cu câteva excepţii. Cele mai mari creşteri ale inflaţiei anuale au fost în Ungaria, care a înregistrat o creştere cu 2%, până la 24,5%, şi în Suedia, cu 0,8%, până la 12,3%.
În Statele Unite, inflaţia din decembrie a încetinit considerabil până la 6,5%, ceea ce arată că economia îşi revine ajungând la un echilibru fără a afecta grav piaţa muncii. Acest lucru pare să se încadreze în definiţia unei “aterizări uşoare” şi se adaugă la restul dovezilor ce ar putea determina Fed să renunţe la politica agresivă de majorare a ratelor dobânzii. Dar există încă riscuri, serviciile încă nu au atins vârful inflaţiei, iar acesta este genul de inflaţie pe care Fed doreşte să o ţină sub control.
La nivel global, săptămâna trecută, pieţele bursiere au recuperat 3,3 trilioane de dolari în capitalizare de piaţă. Varianta unei “aterizări uşoare” în loc de recesiune capătă greutate în rândul investitorilor. Cu toate acestea, există încă o mulţime de riscuri în acest an, cele mai multe dintre ele venite din 2022, cum ar fi conflictul din Ucraina şi influenţa acestuia asupra energiei şi a preţurilor. Cel mai recent raport de risc al Forumului Economic Mondial vede criza costului vieţii ca fiind principalul risc pentru următorii 2 ani, urmat de dezastrele naturale şi fenomenele meteorologice extreme, precum şi confruntarea geoeconomică. Toate acestea au un impact negativ asupra economiilor globale.
Pentru investitori, inflaţia continuă să fie principalul risc, conform ultimului sondaj eToro Retail Investor Beat. Şi ultimele date pozitive privind inflaţia pot face cu uşurinţă ca pieţele să devină euforice, dar investitorii trebuie să fie atenţi, deoarece inflaţia nu este încă pe deplin gestionată. Există încă prea multe necunoscute pentru perioada următoare.