Elon Musk, Roubini şi Goldman Sachs au lansat un avertisment cu privire la pericolul de recesiune în SUA. Musk: Deşi nu este o certitudine, probabilitatea este foarte ridicată.
Advertisment
Elon Musk, Nouriel Roubini şi Goldman Sachs Group Inc au avertizat cu privire la o probabilitate tot mai mare ca economia SUA să intre în recesiune, potrivit Bloomberg, citat de ZF.
Perspectivele lor au stârnit temerea unei aterizari tumultoase pentru cea mai mare economie a lumii, deoarece Rezerva Federală creşte ratele dobânzilor pentru a contracara cel mai rapid ritm al inflaţiei din ultimele decenii.
Titlurile zilei
Directorul executiv al Tesla Inc, Musk, a declarat marţi că sentimentul unei viitoare recesiuni în SUA prinde un contur din ce în ce mai pronunţat.
„O recesiune este inevitabilă la un moment dat. Este foarte posibil ca în scurt timp să ne confruntăm şi noi cu o astfel de situaţie”, a spus Musk într-un interviu cu editorul şef al Bloomberg News, John Micklethwait, la Forumul Economic Qatar de la Doha.
„Deşi nu este o certitudine, probabilitatea este foarte ridicată”, a spus Musk.
Cea mai bogată persoană din lume le-a spus directorilor Tesla la începutul acestei luni că a avut un „sentiment foarte prost” legat de economia SUA, potrivit unui e-mail intern văzut de Reuters.
Economiştii Goldman Sachs şi-au redus previziunile de creştere din SUA şi au avertizat luni într-o notă de cercetare că riscul de recesiune este în creştere.
Echipa Goldman vede o probabilitate de 30% de a intra într-o recesiune în anul următor, în creştere faţă de 15% cât s-a preconizat anterior, şi o probabilitate de 25% de a intra într-o recesiune în 2024 an dacă se evită una în 2023. Aceasta implică o probabilitate cumulată de 48% în următorii doi ani faţă de 35% cât s-a estimat anterior.
Căutând să potolească o creştere a costurilor vieţii, Fed şi-a accelerat campania de înăsprire monetară săptămâna trecută, cu cea mai mare creştere a ratei dobânzii din 1994. Acest lucru a generat noi pierderi pe Wall Street şi a crescut şansele unei recesiuni, punând presiune asupra preşedintelui Joe Biden.
Biden a reiterat luni, în urma unei conversaţii cu fostul secretar al Trezoreriei, Larry Summers, că o recesiune în SUA nu este deloc „inevitabilă”. Summers vede o şansă semnificativă ca ţara să se lupte cu stagflaţia în perioada următoare.