Criza din Ucraina poate aduce un avantaj industriei IT românești și europene, care să contrabalanseze unele proiecte care au fost oprite. Efectul, însă, ar putea să nu fie pe termen lung. Asta susține Radu Postolache, Head of IT Consultancy and Development la Qualysoft România.

Grupul Qualysoft a fost fondat la Viena în 1999 și e companie de consultanță și servicii IT independentă. Radu Postolache ne spune care sunt efectele pe termen scurt, mediu și lung asupra pieței de IT locale, aflată sub influența conflictului din Ucraina.

“Ca avantaje pe termen scurt sunt câteva. Sunt proiecte care se mută în momentul ăsta dinspre Ucraina spre România ca un prim pas. Din păcate, însă, sunt multe dezavantaje. În primul rând este o competiție din ce în ce mai acerbă între proiecte și pe aceste resurse. Această efervescență din piață duce la o nesiguranță foarte mare.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Cel mai important este că generează sau degenerează spre o insecuritate regională. Asta înseamnă că sunt proiecte care nu mai încep, care se amână sau care sunt în pericol din cauza acestei situații geo-politice.”, a declarat Radu Postolache, Head of IT Consultancy and Development, Qualysoft.

Unele companii care dezvoltau software și servicii IT în Ucraina merg mai departe de România și Polonia, și preferă Portugalia, Spania, Italia, chiar Serbia sau Macedonia. „România nu mai e de mult o destinație low-cost, și atunci intrăm în competiție atât cu țările dezvoltate, cât și cu cele low-cost”. Cum facem față acestei „competiții”?

“Suntem puțin deja în spate. Industria IT locală nu o duce atât de roz cum cred unii. În primul rând, ANIS are o preocupare activă în direcția asta. Și ca elemente, în primul rând, aș menționa investițiile în educație. Este un gap destul de mare între nevoie industriei locale și globale și ceea ce poate oferi piața din România.

De asta e imperios necesar să investim în dezvoltarea oamenilor, a unor oameni noi care să vină din spate. Al doilea element este reprezentat de pedictibilitate. Dacă în zona legistlativă, putem zice că lucrurile sunt într-un echilibru, în zona fiscală sunt semne de îngrijorare. Cred că se poate face mai mult inclusiv pentru dezvoltarea pieței locale, pentru indsutria locală are o mare componentă de export.”, a mai adăugat Radu Postolache, Head of IT Consultancy and Development, Qualysoft.