- Depozitele de gaze ale României sunt pline în proporție de 85%
- În iulie am importat gaze cu 1.592 de dolari/mia de metri cubi
- Pe bursa de la Viena, prețul gazelor de iarnă este de 2.400$/mia de metri cubi
Vești bune: la sfârșitul săptămânii trecute, depozitele de gaze ale României erau pline în proporție de 85%. Veștile mai puțin bune: ne-am făcut stocul la un preț de 10 ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. În iulie, am importat gaze cu aproape 1.600 de dolari/mia de metri cubi, potrivit ANRE.
Advertisment
Dacă am avea depozitele pline, gazul ne-ar ajunge pentru aproximativ două luni de iarnă. Vom mai avea nevoie de gaze din import, iar pe bursa de la Viena, prețul pentru la iarnă a ajuns la 2.400 de dolari mia de metri cubi. Probabil nu vom duce, totuși, lipsă de gaze la iarnă. Dar cu ce preț?
Am discutat subiectul cu Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
Titlurile zilei
“Trebuie să avem în vedere că depozitele de înmagazinare din România într-adevăr au atins un nivel important. Discutăm de 85-86% în momentul de față. Probabil că până la sfârșitul lui octombrie o să ajungem sau chiar o să trecem de 90%, ceea ce reprezintă un element important și, practic, înseamnă că o parte din gazele de care vom avea nevoie la iarnă le vom regăsi în depozit. Vom avea nevoie și de gaze de import având în vedere că într-o zi cu temperaturi scăzute nu sunt suficiente gazele pe care le producem noi în mod curent și gazele care se găsesc în depozitele de înmagazinare.”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.