România se îndatorează pe zi ce trece. Datoria publică a țării, atât în lei cât şi în valută, a ajuns în februarie 2022 la 596,8 miliarde de lei. Mai mult cu 20,2 miliarde faţă de începutul anului.
Advertisment
Era de așteptat. Va continua să crească pentru că PIB-ul nu va avea evoluția preconizată, potrivit ZF. Ministerului Finanțelor spune că datoria reprezintă 50,6% din PIB faţă de 48,9% cât era la finalul anului 2021.
Am discutat subiectul cu Andrei Buruiană, consultant fiscal.
Titlurile zilei
“Soluțiile sunt mai multe. Dacă ar fi să ne luăm după soluția de manual, principala soluție ar fi consolidarea fiscală. Consolidarea fiscală acum ne prinde într-un context destul de nefavorabil pentru că avem deja prețurile care au crescut destul de mult, avem deja măsurile de politică monetară pe care Banca Centrală le aplică și, ca atare, există deja o presiune destul de mare spre populație. De aceea cred că nu neapărat consolidarea fiscală ar fi principala soluție de manual, deci ce s-ar face în mod normal. Pe de altă parte cred că s-ar putea lucra, poate un pic punctual, pe anumite categorii de taxe și impozite și mă gândesc mai degrabă pe zona de accize. Adică am putea să mai accizăm produsele de lux, clasicele vicii, unde s-ar mai putea îmbunătăți.”, a povestit Andrei Buruiană, consultant fiscal.