Datoria externă totală a României a crescut în primele patru luni ale anului cu 1,04 miliarde euro faţă de finele anului trecut, la 126,9 miliarde euro, din care datoria publică directă se ridică la 57,8 miliarde euro, în creştere cu 558 milioane euro, arată datele publicate luni de BNR.

În structură, datoria externă pe termen lung era de 92,33 miliarde euro (reprezentând 72,7% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,5% faţă de decembrie 2020, iar datoria externă pe termen scurt era de  34,6 miliarde lei, în creştere cu 4,7%.

La finele lunii aprilie, datoria negarantată public, deţinută practic de bănci şi companii, a atins valoarea de 33 miliarde euro, în scădere cu 1 miliard euro, din care 87 mil. euro erau depozitele nerezidenţilor (depozite care sunt asimilate datoriei).   

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,4% în perioada ianuarie – aprilie 2021, comparativ cu 20,1% în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2021 a fost de 5 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie a fost de 86,8 % , comparativ cu 90,7% la 31 decembrie 2020.